20.6 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPatricia Ţig, marea surpriză de la Țiriac Trophy! A eliminat-o pe Irina Begu

Patricia Ţig, marea surpriză de la Țiriac Trophy! A eliminat-o pe Irina Begu

Patricia Ţig a produs surpriza la turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis, joi, după ce a învins-o în optimi pe Irina Begu cu 6-3, 6-4. Ţig (30 ani, 300 WTA) s-a impus după două ore şi 12 minute în faţa campioanei din 2022.

Begu, care în weekend-ul trecut a câştigat un titlu WTA 125 la Montreux (Elveţia), a comis 8 duble greşeli, în timp ce Ţig a făcut 6.

Irina Begu câştigase singurul său duel cu Patricia Ţig de până acum, în 2012, în primul tur la Bucureşti, cu 6-3, 6-2.

Ceva mai devreme de acest joc, Anca Todoni s-a accidentat şi nu a mai putut juca meciul cu olandeza Anouk Koevermans. Todoni (19 ani, 132 WTA), a cincea favorită, rămâne cu 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA după ce în primul tur a trecut de slovena Dalila Jakupovic, cu 7-5, 6-3.

Joi, Miriam Bulgaru s-a calificat în sferturile de finală după 6-4, 6-4 cu Dejana Radanovic (Serbia).

Citește și: Miriam Bulgaru, prima româncă în sferturi la Ţiriac Trophy

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS