11.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisVeste mare pentru Simona Halep! A primit wild-card pentru Madrid Open

Veste mare pentru Simona Halep! A primit wild-card pentru Madrid Open

Simona Halep revine în sezonul de zgură, după ce în urmă cu scurt timp organizatorii competiției de la Madrid Open au anunțat faptul că sportiva noastră a primit un wild-card pentru competiția care va avea loc în perioada 23 aprilie – 5 mai.

Sportiva noastră a participat acum două săptămâni la primul ei turneu, fiind eliminată în primul tur de la Miami Open de către Paula Badosa, după ce a reușit să câștige clar primul set. Acum, Simona a decis să se întoarcă în țară pentru a pregăti primele competiții de pe zgură. În urmă cu scurt timp, organizatorii turneului de 1000 de puncte WTA de la Madrid au anunțat că Simo a primit un wild-card.

Halep are două titluri consecutive la Madrid, în 2016 şi 2017, dar a jucat şi alte două finale, în 2014 şi 2019.

„Sunt recunoscătoare că îmi pot face amintiri“

La scurt timp după anunțul oficial, sportiva noastră a transmis un mesaj prin care le-a mulțumit organizatorilor pentru că îi dau șansa să revină într-un loc atât de drag ei.

„Mulțumesc foarte mult, Madrid Open, pentru acest wild-card. Madridul a fost mereu un turneu special pentru mine, cu amintiri plăcute. Sunt recunoscătoare că îmi pot face mai multe amintiri!”, a scris Simona Halep pe Instagram.

În afara lui Halep, organizatorii au anunțat că au mai oferit wild-carduri pentru tabloul de simplu lui Caroline Wozniacki, Kei Nishikori și Martin Landaluce.

Simona a reușit rezultate bune de-a lungul timpului la Madrid, devenind campioană la edițiile din 2016 (a învins-o în finală pe Dominika Cibulkova) și 2017 (a învins-o în finală pe Kristina Mladenovic). 

Halep a mai jucat două finale la Caja Magica, în 2014 (a pierdut la Sharapova) și 2019 (a pierdut la Kiki Bertens). 

Citeşte şi: Gabriela Ruse, victorioasă în faţa Nuriei Parrizas Diaz, în Spania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS