14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep a pornit spre Miami: „Vreau să iau săptămână cu săptămână!“

Simona Halep a pornit spre Miami: „Vreau să iau săptămână cu săptămână!“

Simona Halep a plecat în această dimineaţă spre Miami, acolo unde pe 18 martie va debuta turneul WTA 1000. E de aşteptat ca românii să umple arenele din Florida, iar fostul lider WTA abia aşteaptă să simtă energia publicului.

În această dimineaţă, Halep s-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia SUA şi speră că energia pe care compatrioţii i-o vor da, din tribune, să o ajute în tentativa de a-şi regăsi nivelul de dinainte de suspendare.

„Da, tot timpul m-au susținut românii, îi aștept cu mare drag. Vreau să văd cum e la turneu și după o să mă gândesc la alte wild-card-uri. Vreau să iau săptămână cu săptămână. După Miami o să îmi aleg echipa“, a fost mesajul Simonei, pe aeroport.

Se sfătuieşte cu Cahill

Decisivă în evoluţia ulterioară a româncei va fi alegerea antrenorului, Darren Cahill, omul care a sprijinit-o atât de mult şi alături de care a bifat performanţele carierei nefiind o soluţie. Totuşi, acesta rămâne un apropiat şi un sfătuitor al Simonei Halep, relaţia dintre cei doi fiind una senzaţională. 

„Darren m-a ajutat să mă deschid mult. Iar acum încearcă să mă ajute cât poate el de mult să îmi aleg oamenii potriviți. Pentru că în tenis e foarte greu să ai parte de oamenii de care tu ai nevoie“, a mai spus Halep.

Citeşte şi: Atletism / Bianca Ghelber şi Alexandru Novac, medaliaţi cu argint la Cupa Europeană

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS