22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAlcaraz, start ratat la Turneul Campionilor. Medvedev a trecut de Rublev

Alcaraz, start ratat la Turneul Campionilor. Medvedev a trecut de Rublev

Carlos Alcaraz a fost învins de germanul Alexander Zverev în trei seturi 6-7 (3/7), 6-3, 6-4, luni, în primul lor meci din Grupa Roşie a ediţiei 2023 a Turneului Campionilor, ce se desfăşoară la Torino.

Carlos Alcaraz, locul 2 mondial, s-a înclinat după un meci de foarte bun nivel, care a durat două ore şi 34 de minute. Spaniolul, în vârstă de 20 de ani, este la prima sa participare la Turneul Campionilor, după ce anul trecut a fost nevoit să declare forfait.

Alexander Zverev, care a urcat din această săptămână pe locul 7 în ierarhia ATP, a câştigat de două ori Turneul Campionilor, în 2018 şi 2021.

Medvedev, mult peste compatriotul Rublev

De partea cealaltă, tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 3 mondial, a debutat cu dreptul la Turneul Campionilor, învingându-l în două seturi, 6-4, 6-2, pe compatriotul său Andrei Rublev, într-o partidă din Grupa Roşie. Medvedev, care a cucerit cinci titluri în 2023, a reuşit zece aşi pe parcursul meciului cu Rublev, reuşind să se impună după o oră şi 50 de minute de joc.

„A doua victorie va fi şi mai importantă. De aceea acest turneu este atât de special. Este singurul turneu al anului în care, în caz de înfrângere (în primul meci – n.red.), ai în continuare şanse de calificare pentru faza următoare. Sunt mulţumit să încep cu o victorie, pentru că nu mai trebuie să-mi fac griji şi să-mi spun: ‘tu trebuie să câştigi, iar ceilalţi să piardă“, a declarat Medvedev.

Miercuri, în această grupă vor avea loc meciurile Alcaraz – Rublev şi Medvedev – Zverev.

Citeşte şi: Novak Djokovic, start cu ceva emoţii la Turneul Campionilor 2023

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS