16.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTecău și-a făcut echipa! Cinci românce se vor duela cu Serbia în play-off-ul Billie Jean

Tecău și-a făcut echipa! Cinci românce se vor duela cu Serbia în play-off-ul Billie Jean

Jaqueline Adina Cristian, Elena Gabriela Ruse, Irina Maria Bara, Alexia Anca Todoni şi Monica Niculescu au fost convocate de căpitanul Horia Tecău la echipa naţională a României pentru meciul cu Serbia, din play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup, care va avea loc pe 10 şi 11 noiembrie, la Kraljevo, în sală, pe zgură. România nu contează, practic, pe cele mai bune trei jucătoare ale sale, Sorana Cîrstea (26 WTA), Ana Bogdan (72 WTA) şi Irina Begu (74 WTA).

Jaqueline Cristian se află pe locul 100 în lume la simplu şi pe 240 la dublu, Gabriela Ruse ocupă locul 185 la simplu şi 40 la dublu, Irina Bara e pe 192 la simplu şi pe 132 la dublu, Anca Todoni pe 259 la simplu, iar Monica Niculescu este pe 43 la dublu.

De partea cealaltă, în naționala Serbiei se vor regăsi Olga Danilovic (107 WTA la simplu şi 332 la dublu), Natalija Stevanovic (189 WTA la simplu şi 279 la dublu), Lola Radivojevic (270 WTA la simplu şi 606 la dublu), Mia Ristic (322 WTA la simplu) şi Aleksandra Krunic (746 WTA la simplu).

Serbia conduce România cu 2-1 în meciurile directe, după ce s-a impus cu 2-1 în 2007, în primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa, la Plovdiv, şi cu 2-1 în 2008, în aceeaşi fază. În 2014, la Bucureşti, România câştiga cu 4-1 şi promova în Grupa Mondială a Fed Cup (actuala Billie Jean King Cup).

Echipa câştigătoare va evolua în calificările pentru turneul final al competiţiei, iar învinsa în Grupa I.

Citește și: Jaqueline luptă azi pentru finala de la Rouen! Duel tare cu o elvețiancă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS