19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJabeur a revenit fantastic cu Sabalenka şi s-a calificat în finala de la Wimbledon

Jabeur a revenit fantastic cu Sabalenka şi s-a calificat în finala de la Wimbledon

Ons Jabeur scrie istorie la Wimbledon, calificându-se joi pentru al doilea an consecutiv în finala Grand Slam-ului londonez. Jabeur (Tunisia, 6 WTA) a reușit să întoarcă soarta semifinalei cu Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA), deși a doua favorită a condus cu set și 4-2. Tunisianca a revenit fantastic, s-a impus cu 6-7(5), 6-4, 6-3 şi va juca pentru trofeu la Wimbledon cu Marketa Vondrousova.

După ce a revenit incredibil în fața Arynei Sabalenka și a acces în finala de la Wimbledon, Ons Jabeur a mărturisit că a folosit energia publicului pentru a o învinge pe jucătoarea bielorusă: „Nu am cuvinte, mulțumesc publicului pentru că m-a ținut în meci! A fost foarte dificil să îi contracarez loviturile, dar mulțumesc că m-ați susținut până la ultima minge!”, a declarat Jabeur.

Ons se va lupta pentru trofeu cu outsidera Marketa Vandrousova, cea care și-a asigurat biletul pentru prima ei finală la Wimbledon și a doua de Grand Slam a carierei, după 6-3, 6-3 cu Elina Svitolina (Ucraina, 76 WTA).

E o jucătoare foarte bună, am pierdut deja de două ori contra ei în acest an. Vreau să îmi iau revanșa, așa cum am făcut și cu Aryna Sabalenka!”, a declarat Ons Jabeur despre adversara din finală.

Câştigătoarea turneului va fi recompensată cu un premiu record în valoare de 2,72 milioane de euro, în timp ce învinsa din finală va încasa 1,36 milioane de euro.

Citeşte şi: Alcaraz l-a bătut şi pe Rune la pas! Liderul mondial e în semifinale la Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS