12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSenzaționala Cîrstea! Sorana a „distrus-o“ pe Pera și e în optimi la Indian Wells

Senzaționala Cîrstea! Sorana a „distrus-o“ pe Pera și e în optimi la Indian Wells

Sorana Cîrstea s-a calificat în această seară în optimile turneului Masters 1000 de la Indian Wells, după ce a trecut în două seturi de Bernarda Pera (locul 43 WTA), scor 6-3, 6-1 după o oră și 9 minute de joc. Deși acesta a fost primul meci direct între cele două sportive, iar americanca este și mai bine clasată, Sorana a gestionat foarte bine jocul și s-a impus pe toată durata partidei.

În primul set, românca a câștigat 4 game-uri consecutive și s-a distanțat confortabil la conducere (1-5), nemaiputând fi egalată, chiar dacă Pera a dat mici semne de revenire. Apoi, Cîrstea și-a continuat dominația, reușind să se mențină în avantaj și pe parcursul setului doi, în care a cedat un singur game, notează Eurosport.

În următorul tur, Cîrstea va avea o nouă adversară dificilă, urmând a o înfrunta pe învingătoarea din duelul Leylah Fernandez (locul 49 WTA) – Caroline Garcia (locul 5 WTA).

La această ediție a Indian Wells, Sorana Cîrstea a trecut în primul tur de Kimberly Birrell, scor 6-3, 6-2. Apoi a câștigat și primul set al duelului cu Madison Keys, scor 6-1, meci care s-a încheiat imediat din cauză că americanca s-a retras.

Citește și: Emma Răducanu avansează la Indian Wells după victoria cu Linette

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS