22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabi Ruse face „ravagii“ în calificări la Doha! Victorie mare cu Teichmann

Gabi Ruse face „ravagii“ în calificări la Doha! Victorie mare cu Teichmann

Gabriela Ruse a reuşit să acceadă în ultima rundă a calificărilor probei de simplu pentru tabloul principal al turneului WTA 500 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 780.637 dolari, duminică, după ce a dispus de elveţianca Jil Teichmann cu 6-7 (5/7), 7-6 (7/1), 6-4. Sportiva noastră (25 ani, 148 WTA) a obţinut victoria după mai bine de trei ore de joc.

Teichmann (25 ani, 28 WTA), care sâmbătă a trecut de Sorana Cîrstea în primul tur preliminar, a câştigat în tiebreak un prim set foarte echilibrat.  În actul secund, elveţianca a avut 5-3, scor la care a ratat trei mingi de meci. Ruse s-a impus la rândul ei într-un nou tiebreak, iar meciul a ajuns într-un decisiv de-a dreptul spectaculos. S-a mers din egal în egal până la scorul de 3-3, când Gabi a izbutit break-ul hotărâtor, iar victoria i-a revenit cu 6-4.

Ruse s-a impus şi în prima sa confruntare cu Teichmann, în 2021, în primul tur la Hamburg, cu 7-5, 7-6 (7/1), românca reuşind apoi să câştige trofeul. 

Gabi şi-a asigurat un cec de 3.700 de dolari şi 18 puncte WTA, iar în runda finală a calificărilor o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (27 ani, 32 WTA), care a câştigat singurul duel direct, anul trecut, în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-1.

Citește și: Monica Niculescu şi Miyu Kato, eliminate în semifinalele de la Abu Dhabi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS