10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRomâncele pierd pe bandă rulantă! Sorana Cîrstea, eliminată de Putintseva de la AO

Româncele pierd pe bandă rulantă! Sorana Cîrstea, eliminată de Putintseva de la AO

Româncele părăsesc pe bandă rulantă turneul de la Australian Open. După Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan, a pierdut şi Sorana Cîrstea încă din primul tur, iar România rămâne doar cu două sportive pe tabloul principal de simplu. Sorana a cedat în faţa Yuliei Putintseva, scor 6-2, 4-6, 3-6 la capătul unui joc antrenant, disputat în mai multe reprize din cauza ploii şi încheiat într-o oră şi 53 de minute.

Partida a debutat, practic, de la 2-0 pentru Sorana, dar imediat sportiva din Kazahstan a replicat cu un rebreak. Românca şi-a revenit şi a fost de neoprit până la finele primului set. De menţionat că, în primul act, Putintseva nu şi-a adjudecat nici măcar un game pe propriul serviciu, pierzând în patru rânduri. Actul al doilea a debutat cu un echilibru în joc, iar ambele tenismene au început să-şi câştige serviciul. La 2-1 pentru Sorana, ploaia a întrerupt meciul o bună perioadă de timp, iar jocul s-a reluat cu un moral mai bun în dreptul adversarei. Putintseva a izbutit unicul break al actului al doilea la 2-2 şi a trimis meciul în decisiv după 6-4.

În setul 3, duelul a fost echilibrat până la scorul de 3-3, cele două sportive împărțindu-și game-urile. Sportiva de pe locul 47 WTA a legat apoi, însă, trei game-uri consecutive și a obținut victoria, câștigând setul cu 3-6.

În urma acestui rezultat, Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Australian Open, iar Putintseva a făcut pasul spre turul 2, unde va da peste Karolina Pliskova, favorita nr. 30 a turneului.

Citeşte şi: Ploaia amână debutul Irinei Begu la Australian Open 2023! Când se va juca partida

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS