5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNici după trei operaţii nu renunţă! Roger Federer revine pe terenul de tenis în toamnă

Nici după trei operaţii nu renunţă! Roger Federer revine pe terenul de tenis în toamnă

Roger Federer (40 de ani) revine pe terenul de tenis la unul dintre turneele sale preferate, cel de la Basel (24-30 octombrie)! Federer, fost lider ATP, a triumfat de nu mai puțin de 10 ori la competiția din țara sa natală, Elveția. Federer absentează din circuitul ATP din luna iulie 2021, motivul fiind o accidentare gravă! Elvețianul a suferit anul trecut a treia operație la genunchiul său drept.

Roger a dat de înțeles că spera să se întoarcă pe teren la Wimbledon (27 iunie -10 iulie), însă recuperarea va dura mai mult decât se aștepta. Important este că Federer a revenit la antrenamente după intervențiile chirurgicale la genunchi și țintește să facă din nou spectacol pe terenul de tenis.

Fostul număr 1 mondial, de 20 de ori câștigător de Grand Slam, va avea 41 de ani în luna octombrie, atunci când este programat turneul elvețian. Înainte de Basel, Federer va fi prezent la Laver Cup (din 23 până în 25 septembrie), un eveniment pe echipe.

Roger Federer nu a mai jucat niciun meci oficial din 7 iulie 2021, atunci când a fost învins de polonezul Hubert Hurkacz, scor 6-3, 7-6(4), 6-0 în sferturi la Wimbledon. 

Citeşte şi: Irina Begu mai are un hop până pe tabloul principal de la Madrid

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS