12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep: „Simt că am jucat cel mai bun meci al meu în acest an!“

Simona Halep: „Simt că am jucat cel mai bun meci al meu în acest an!“

Simona Halep a arătat o sete de victorii incredibilă în meciul de azi, cu Petra Martic, de care nu a avut deloc milă. Pentru Simona Halep, aceasta este cea de-a treia semifinală a ei în 2022 și a patra la Indian Wells.

A fost un meci foarte bun, simt că am jucat cel mai bun meci al meu în acest an. Știam că va fi greu cu ea, în 2018 a fost mult mai dificil, au fost 3 seturi atunci, dar azi m-am simțit foarte bine pe teren încă de la început, parcă am fost în misiune. Sunt fericită cu modul în care am gestionat acest meci de la început până la final. Când am intrat pe teren mi-am spus că returul meu trebuie să fie puternic pentru că ea are un serviciu foarte bun, însă azi am făcut asta foarte bine. Am pregătit returul pe modul ei de serviciu ieri și azi de dimineață, așa că totul a mers foarte bine pentru mine”, a spus Simona Halep la interviul de după meci.

„Acest meci îmi dă încredere

Întrebată în conferința de presă unde își situează jocul, pe o scară de la 1 la 10, Simo a refuzat să dea un răspuns clar, dar a recunoscut că e încântată de modul în care evoluează.

„Concentrarea, loviturile și încrederea sunt toate pe un trend pozitiv.”Știți că nu îmi place să răspund prin verdicte sau cifre, simt că sunt aproape de nivelul avut în trecut. Azi am jucat aproape perfect, am stat aproape de linia de fund și am returnat agresiv, acest meci îmi dă încredere și îmi arată că pot juca foarte bine împotriva oricui.

Jocurile de la Indian Wells îmi dau multă încredere, mă fac să înțeleg că pot fi iar la nivelul meu maxim. A fost un an complicat, după cum știți, astfel că, să vin aici și să joc la nivelul acesta, mă face să fiu extrem de încrezătoare. O să iau toate lucrurile pozitive și o să îmi construiesc încrederea mai mult și mai mult. Zi după zi m-am simțit mai bine, am simțit că mă apropii de cea mai bună variantă a mea. Am lucrat mult înainte de sezon, astfel că acum culeg roadele”, a încheiat Halep.

Citește și: Gata și cu Martic, să vină Swiatek! Halep, la un meci distanță de finala de la Indian Wells

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS