14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisLa un pas de medalie! Carmina Găman (CSU Craiova), prestații remarcabile la Cupa României

La un pas de medalie! Carmina Găman (CSU Craiova), prestații remarcabile la Cupa României

Tenisul de masă s-a reluat în 2022 la Dumbrăvița, cu ocazia Cupei României de Juniori II și Juniori I. La această competiție a participat și clubul CSU Craiova, prin sportiva Carmina Găman, care a avut prestații de luat în seamă! Tânăra legitimată la clubul din Bănie nu a reușit, totuși, să obțină o medalie, cedând în fața favoritei numărul doi, Alessia Sfârlea, în faza sferturilor de finală, dar parcursul până în acel punct al turneului este de lăudat.

Competiția a debutat pentru Carmina cu un joc împotriva Raisei Răileanu, pe care a învins-o categoric cu 3-0. Apoi, în optimi, sportiva pregătită de Vasile Florea a dat peste Teodora Iordan, o jucătoare care a pus ceva probleme. Chiar și așa, craioveanca a fost mult superioară și a avansat în competiție după un 3-1 convingător. În lupta pentru medalie, Carmina (favorita 8) a cedat în fața celei care avea să și triumfe la Cupa României, scor 0-3.

Tragere la sorți cam nefavorabilă

Antrenorul sportivei de la CSS Craiova, Vasile Florea, consideră că altfel ar fi stat lucrurile dacă tragerea la sorți ar fi fost mai favorabilă, iar în meciul pentru medalie Carmina ar fi dat peste o altă jucătoare.

„Din păcate am pierdut la limită o medalie, dar mergem înainte. Ca să fim sinceri, Carmina a cedat în faza sferturilor în fața favoritei numărul doi, care a câștigat și turneul, deci era o misiune extrem de complicată. Până atunci, eleva mea a trecut de două tururi și cred că, dacă am fi avut mai mult noroc la tragerea la sorți, să jucăm cumva cu favorita 4, poate altfel ar fi stat lucrurile. Speram și noi la medalie, atâta timp cât am și ajuns în sferturi și ar fi fost un rezultat foarte bun. Și ea își dorește mai mult de la etapă la etapă, dar acum, în meciul pentru medalie, trebuie să recunoaștem că adversara a jucat bine.

La sfârșitul lunii februarie urmează Campionatele Naționale de Juniori II, la care va participa tot Carmina. Apoi, după 20 martie, vor intra în scenă și băieții“, a spus Vasile Florea.

Citește și: Tenis de masă / Anghel Patrick (CSS Craiova), medaliat cu argint la Cupa României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS