10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisHalep nu are adversar la AO! Victorie clară cu Kovinic și calificare în optimi

Halep nu are adversar la AO! Victorie clară cu Kovinic și calificare în optimi

Simona Halep este „ca un munte“ la această ediție de la Australian Open, toate jucătoarele pe care le întâlnește lovindu-se, parcă, de un zid în momentul în care se întâlnesc cu românca. După victoriile clare cu Frech și Haddad Maia, Simona nu a întâmpinat nicio problemă nici cu Danka Kovinic, pe care a învins-o cu scorul de 6-2, 6-1, la capătul a 65 de minute de joc. Astfel, succesul cu sportiva din Muntenegru a propulsat-o pe româncă în faza optimilor de finală.

Meciul a fost, din nou, floare la ureche pentru sportiva noastră, care și-a intrat în ritm încă de la începutul meciului și nu i-a dat nicio șansă adversarei. În primul set, Kovinic a contat doar până la 2-2, pentru că din acel moment Halep a câștigat tot și a trecut în față pe tabelă, scor 6-2. Nici în actul secund nu au fost deloc probleme, pentru că sportiva din Muntenegru nu a găsit nicio breșă în jocul Simonei și a pierdut game după game. Acum, scorul a fost 6-1, iar Simona s-a calificat fulgerător în optimile de finală.

În turul următor, Halep va întâni o sportivă ceva mai experimentată, pe Alize Cornet. Aceasta a trecut în 16-imi de Zidansek, după o victorie în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 2-6.

Citește și: Cristian şi Petkovic nu le-au dat nicio şansă lui Halep şi Ruse şi merg în turul 2

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS