6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisZverev i-a spulberat încă un vis lui Djokovic şi s-a calificat în finala Turneului Campionilor

Zverev i-a spulberat încă un vis lui Djokovic şi s-a calificat în finala Turneului Campionilor

Tenismanul german Alexander Zverev s-a calificat în finala Turneului Campionilor de la Torino după o victorie spectaculoasă cu Novak Djokovic, scor 7-6 (7/4), 4-6, 6-3. Astfel, jucătorul sârb a ratat posibilitatea de a câştiga pentru a şasea oară trofeul în această competiţie de final de sezon din circuitul ATP şi de a egala, astfel, recordul elveţianului Roger Federer.

Zverev, ocupantul locului al treilea în ierarhia mondială, îi barase deja drumul lui Djokovic la JO de la Tokyo, tot în semifinale, înainte de a cuceri primul său titlu de campion olimpic.

Alexander Zverev îl va înfrunta în finală pe campionul de anul trecut, rusul Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, care a trecut cu 6-4, 6-2 de norvegianul Casper Ruud, numărul 8 mondial, în prima semifinală.

Aceasta a fost a noua victorie consecutivă pentru Medvedev la Turneul Campionilor, incluzându-le pe cele cinci de anul trecut, când evenimentul s-a derulat pentru ultima oară la Londra.

Alexander Zverev şi Daniil Medvedev s-au întâlnit de unsprezece ori până acum în circuitul profesionist, avantajul fiind de partea rusului (6-5), învingător în ultima lor confruntare, care a avut loc chiar săptămâna aceasta, în Grupa Roşie a competiţiei de la Torino (6-3, 6-7, 7-6).

Citeşte şi: Horia Tecău şi cariera de pus în ramă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS