16.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana, debut promiţător la US Open! Victorie muncită cu Kudermetova

Sorana, debut promiţător la US Open! Victorie muncită cu Kudermetova

Sorana Cîrstea, locul 39 WTA, s-a calificat în turul al doilea a US Open, ultimul Grand Slam al anului. Românca a învins-o, marţi, în prima manşă, cu scorul de 7-6 (5), 3-6, 6-0, pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 29, după un meci care a durat puţin peste două ore.

Sorana, care a ajuns pentru a 13-a oară în carieră la acest turneu şi a şasea oară consecutiv, a făcut un meci foarte bun. În primul set, Cîrstea a fost condusă cu 3-1 şi 4-2, dar a reuşit să întoarcă scorul, ratând o minge de set la 5-4, pentru ca apoi să se impună în tiebreak. În actul secund, diferenţa a fost făcută de un break reuşit de Kudermetova la 4-3 în favoarea sa. Decisivul a fost controlat total de Sorana, care s-a impus cu 6-0, în 25 de minute.

Românca a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, iar Kudermetova 6 aşi şi 6 duble greşeli. Echilibru a existat şi la capitolul winners (30 Cîrstea, 31 Kudermetova), dar rusoaica a făcut mai multe erori neforţate (20-11).

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 115.000 de dolari şi 70 de puncte WTA. În turul al doilea, „Sori“ va evolua cu americanca Shelby Rogers, locul 43 WTA. Aceasta a trecut, în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-0, de compatrioata ei Madison Brengle, locul 77 WTA.

Doar Sorana Cîrstea şi Simona Halep, dintre românce, au reuşit să treacă de primul tur la Flushing Meadows.

Citeşte şi: Ana Bogdan şi cel mai lung meci din istoria US Open! Românca a pierdut dramatic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS