11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAsta da surpriză! Mihaela Buzărnescu va reprezenta România la Tokyo

Asta da surpriză! Mihaela Buzărnescu va reprezenta România la Tokyo

După ce toate româncele calificate la Jocurile Olimpice au refuzat participarea în turneul de tenis, vine și o veste mare pentru fanii sportului alb. Mihaela Buzărnescu (32 de ani, 162 WTA) va reprezenta România la Tokyo, în premieră! 

Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe lista jucătoarelor la turneul de tenis olimpic, alături de Monica Niculescu și Raluca Olaru, sportive care vor lua startul în proba de dublu!

Buzărnescu a beneficiat de clasamentul protejat, în care ocupă locul 104 WTA, dar şi de faptul că numeroase jucătoare de top au declinat participarea la competiția sportivă supremă. Astfel, echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august) ajunge la 101 sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.

„Miki” a avut evoluții convingătoare în ultima vreme și a pierdut greu atât în fața Serenei Williams în turul 2 la Roland Garros, 3-6, 7-5, 1-6, cât și contra lui Venus Williams, în primul tur la Wimbledon, scor 5-7, 6-4, 3-6.

Mihaela Buzărnescu salvează onoarea României și va fi singura noastră reprezentantă în turneul de tenis olimpic, la simplu, după ce Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Patricia Țig s-au retras din diverse motive. 

Citeşte şi: Ana Bogdan, revenire spectaculoasă cu Lepchenko, în primul tur la Budapesta

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS