22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Bara, mai bună decât Errani la Budapesta! Românca va juca în turul doi

Irina Bara, mai bună decât Errani la Budapesta! Românca va juca în turul doi

Irina Bara (119 WTA) s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de categorie WTA 250 de la Budapesta, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a trecut în trei seturi, 4-6, 7-5, 6-2, de italianca Sarra Erani.

Bara s-a impus după 2 ore şi 37 de minute de joc în faţa italiencei care în 2012 disputa finala de la Roland Garros şi a fost la un moment dat locul 5 WTA, urmând ca în turul următor să evolueze împotriva învingătoarei din partida care le opune pe Tamara Korpatsch (Germania, 137 WTA) şi Olga Danilovic (Serbia, 164 WTA, venită din calificări).

Pentru accederea în turul doi, Bara va primi 3.675 de euro şi 30 de puncte WTA.

Tot luni, Irina Begu (71 WTA, favorită nr. 4) a fost eliminată în primul tur al turneului de la Budapesta, după ce a pierdut în două seturi, 6-3, 6-4, în faţa jucătoarei slovace Anna Karolina Schmiedlova (126 WTA).

La turneul din capitala Ungariei, Jaqueline Cristian, care a reuşit să acceadă, duminică, pe tabloul principal de simplu, va evolua împotriva sârboaicei Ivana Jorovic (24 ani, 284 WTA), iar Ana Bogdan (cap de serie numărul cinci) o va înfrunta pe americanca Varvara Lepchenko.

Citește și: Perioadă bună pentru Jaqueline Cristian! Calificare pe tabloul principal de la Budapesta

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS