15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBara - Fetecău, duel direct pentru un loc în finala de la Bonita Springs

Bara – Fetecău, duel direct pentru un loc în finala de la Bonita Springs

Jucătoarele române de tenis Irina Bara şi Irina Fetecău s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Bonita Springs (Florida), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari. Acum, cele două românce vor fi nevoite să se dueleze între ele pentru a vedea care ajunge în ultimul act al competiției.

Bara (26 ani, 133 WTA), a cincea favorită, a trecut în sferturi de poloneza Magdalena Frech (23 ani, 152 WTA), cu 7-6 (3), 3-6, 6-4, după mai bine de trei ore de joc (3 h 05 min). Bara o mai învinsese pe Frech în 2017, la Bastad (Suedia), cu 6-1, 6-2, în semifinale.

Irina Fetecău (25 ani, 210 WTA), venită din calificări, a dispus de australianca Storm Sanders (26 ani, 165 WTA), cu 4-6, 7-6 (6), 7-5, la capătul unui meci de trei ore şi 26 de minute. Fetecău a condus cu 3-0 în primul set, dar a cedat cu 4-6. În actul secund, a avut 5-3, însă Sanders a trimis setul în tiebreak, unde românca a reuşit să se impună. În decisiv, Sanders a condus cu 3-0 şi 5-3, dar românca a reuşit o revenire spectaculoasă, câştigând cu 7-5.

După cum spuneam mai sus, în semifinale, Bara şi Fetecău vor fi adversare. Singurul lor duel anterior a avut loc în 2015, la un turneu futures la Galaţi, Bara obţinând victoria cu 7-5, 4-6, 6-1, în optimi.

Citește și: O medalie la JO, noul obiectiv al Simonei Halep. Șanse mici să joace la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS