11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisFederer, în impas înainte de AO: „Următoarele trei luni vor fi cruciale“

Federer, în impas înainte de AO: „Următoarele trei luni vor fi cruciale“

2020 a fost un an de uitat pentru capionul elvețian Roger Federer. Acesta a jucat la Australian Open, apoi s-a operat de două ori la genunchi. Era așteptat să vină la primul turneu de Mare Șlem din 2021, dar tocmai a anunțat că nu este apt din punct de vedere fizic.

Federer a anunțat că este posibil să nu poată participa la Australian Open. În aceste condiții, elvețianul nu exclude retragerea din tenis, dacă nu se va recupera 100% din punct de vedere fizic. În cazul în care revenirea pe teren se va produce în condițiile dorite, Federer a precizat că marile sale obiective pentru 2021 sunt JO de la Tokyo și Grand Slam-urile de la Wimbledon şi de la US Open.

„Mi-ar plăcea să merg în Australia, dar va fi foarte devreme pentru genunchiul meu. Am sperat să fiu la sută la sută din capacitate până în octombrie, dar, din păcate, nu a fost cazul şi nici astăzi nu este cazul. Va fi complicat pentru Australian Open. Nu vreau să fac următorul pas până nu sunt gata. Operaţia din iunie a fost un adevărat stop pentru mine. Dar de la această intervenţie am senzaţia că am avansat foarte mult. Îmi dau timp să mă decid. Următoarele trei luni vor fi cruciale pentru mine.

Sper că mă voi întoarce pe teren în 2021 şi sper că mai e ceva de văzut la mine anul viitor. Dar dacă asta a fost tot, a fost un final incredibil de carieră pentru mine“, a declarat Federer, citat de Prosport.

20 de titluri de Grand Slam a câștigat Federer în carieră, record în tenis, la egalitate cu Rafael Nadal.

Citește și: Gimnastică / Gabriel Burtănete, medaliat cu aur la Europene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS