18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBianca Andreescu: Fanii români sunt fantastici, cu totul la un alt nivel

Bianca Andreescu: Fanii români sunt fantastici, cu totul la un alt nivel

Bianca Andreescu, tenismena din Canada de origine română, a vorbit pentru Eurosport despre începutul carierei sale în tenis, dar și despre relația cu Simona Halep.

Bianca e campioana de la US Open 2019 și în prezent e pe locul șase WTA. Nu a apucat să evolueze în acest an din cauza unei accidentări suferite la Turneul Campioanelor din toamna anului trecut.

„Sunt cu siguranță un mix între o canadiancă și o româncă. Părinții mei sunt români, au copilărit în România, însă eu am fost născută și crescută în Canada. Cariera mea în tenis a început acolo, în România. Tot în România am pus prima oară mâna pe o rachetă de tenis, așa că este cu siguranță un loc special în inima mea. În adâncul sufletului simt că sunt canadiancă, dar totodată și româncă. Sper să aibă sens ce zic.

Fanii români sunt fantastici, cu totul la un alt nivel. Sunt prezenți oriunde te-ai duce! Mereu când joacă cineva din România la un turneu, există fani români acolo, ceea ce este extraordinar. Cred că acest lucru aduce o atmosferă diferită pe teren, când sunt atâția oameni care te susțin. Am avut parte de așa ceva și în China, iar în acel moment am rămăs fără cuvinte. Îi respect foarte mult”, a spus Bianca Andreescu.

„În afara terenului suntem prietene”

Bianca Andreescu a mărturisit că rivalitatea cu Simona Halep este doar în terenul de joc. În viața de zi cu zi, campioana de la Wimbledon o sfătuiște și o încurajează pentru meciurile oficiale.

„Suntem competitoare, dar în afara terenului suntem prietene. E o persoană cu adevărat plăcută. Prima oară când am întâlnit-o eram chiar în Canada, la Rogers Cup în 2016 sau 2017, nu țin minte exact anul. În Montreal aveam un eveniment la o clinică de copii de la Stadionul Olimpic de acolo și îmi amintesc că mi-a oferit câteva sfaturi foarte bune și mi-a spus lucruri frumoase despre jocul meu, că mă văzuse jucând. Nu-mi amintesc când și unde, dar a spus că mă văzuse. Și-a adus aminte de stilul meu de joc, ceea ce este foarte drăguț. Apoi, în timpul circuitului, ne-am văzut și am vorbit română împreună. Am ajuns să joc împotriva ei în Shenzhen și a fost un meci incredibil. Unul dintre cele mai bune meciuri de-ale mele până la setul al treilea. A fost foarte frumos să fiu alături de un idol de-ai mei și să-l văd transformat în rival. E ceva incredibil”, a adăugat Bianca.

Citește și: Simona Halep, în top 10 cei mai bine plătiți tenismeni. Vezi suma obținută în 2019!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS