14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAustralian Open 2021, în pericol din cauza pandemiei

Australian Open 2021, în pericol din cauza pandemiei

Ediţia de anul viitor a Openului Australiei ar putea fi anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Mai mult de atât, chiar dacă primul turneu de Mare Şlem din 2021 va merge înainte, fanii din străinătate nu vor putea fi prezenţi la competiţie. Anunțul a fost dat, miercuri, de către şeful Federaţiei australiene de tenis, Craig Tiley, citat de Reuters.

Acesta a mai spus că ediţia de anul viitor a turneului Australian Open (AO) nu va fi ferită de impactul pandemic.

„În cel mai rău scenariu, nu vom avea AO. Cel mai bun scenariu al nostru în acest moment este să avem AO cu jucători pe care care să îi putem aduce aici cu tehnici de carantină şi doar cu fani australieni”, a declarat Tiley.

Sezonul de tenis a fost oprit la începutul lunii martie, din cauza răspândirii Covid-19, care a infectat peste 3,68 milioane de oameni în întreaga lume.

Australian Open s-a putut disputa în luna ianuarie, aşa cum era programat, însă organizatorii Internaţionalelor Franţei de la Roland Garros au fost nevoiţi să amâne cea mai importantă competiţie pe zgură a anului din mai până în septembrie. Turneul pe iarbă de la Wimbledon a fost anulat. Soarta celui de-al patrulea turneu de Mare Şlem al anului, US Open, programat în această toamnă la New York, urmează să fie decisă luna viitoare.

Citește și: „Debut” cu stângul. Prima ediție a turneului ATP de la Mallorca, amânată pentru 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS