6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea şi Ana Bogdan, în ultimul tur al calificărilor de la Dubai

Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan, în ultimul tur al calificărilor de la Dubai

Sorana Cîrstea (69 WTA) și Ana Bogdan (90 WTA) au ajuns în ultimul tur al calificărilor din cadrul turneului Premier de la Dubai, după victorii muncite în față principalelor două favorite. Cîrstea a trecut de germana Julia Goerges (31 WTA), în timp ce Bogdan a învins-o dramatic pe chinezoaica Shuai Zhang (32 WTA).

Sorana Cîrstea a învins-o pe Julia Goerges cu 5-7, 6-4, 7-6(4), la capătul unui meci pe muchie de cuţit.

Cîrstea a condus cu 5-2 în primul set al întâlnirii cu Julia Goerges, însă, jucătoarea din Germania a revenit spectaculos. Georges a bifat nu mai puțin de cinci game-uri la rând (două break-uri) și și-a adjudecat primul act.

Sorana a fost aproape să repete situația din primul set și în cel de-al doilea. A condus cu 4-2 și s-a văzut egalată de adversară. În final, românca a reușit break-ul și a împins partida în decisiv. Tot Sorana a fost jucătoarea cu inițiativă și în setul al treilea. A avut 3-1 și 4-2, dar Goerges a reușit să echilibreze situația și s-a ajuns la tie-break.

Cîrstea a gestionat foarte bine momentele importante. Românca a bifat patru mini-break-uri și a fructificat a doua minge de meci, impunându-se cu 7-4. Partida a durat două ore și 23 de minute.

Pentru un loc pe tabloul principal de Dubai, Sorana Cîrstea va juca cu Carla Suarez-Navarro (Spania, 55 WTA), cap de serie numărul 11.

Ana Bogdan, victorie de senzaţie

La fel ca şi compatrioata sa, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan a avut de muncit pentru a accede în ultimul tur al calificărilor la Dubai. Românca a învins-o pe Shuai Zhang cu scorul de 3-6, 6-4, 7-6(10), după un meci de două ore și 33 de minute de joc.

Ana Bogdan a fost prima care și-a cedat serviciul în actul întâi, la scorul de 2-1, permițându-i apoi chinezoaicei să se distanțeze la 4-1 pe tabelă. Jucătoarea noastră a reușit să se apropie la 4-3, dar a cedat apoi game-ul imediat următor pe propriul serviciu. Zhang n-a avut emoții până la final și a încheiat primul act cu 6-3.

Bogdan a început mai bine setul secund, reușind break-ul în al doilea game, însă avantajul său s-a prăbușit apoi. Shuai Zhang și-a trecut în cont trei game-uri consecutive și a preluat conducerea (3-2). Românca a dat însă replica cu un game alb pe serviciul advers, echilibrând situația.

La 5-4 în favoarea sa, Ana a mai reușit un break și a trimis partida în decisiv. Bogdan a avut două șanse de a închide setul la scorul de 6-5, pe serviciul chinezoaicei, însă ambele au fost anulate și s-a ajuns la tie-break.

Spectacol şi multă tensiune în tie-break

Dramatismul a fost la cote înalte, cu răsturnări de scor, iar lupta părea una fără sfârșit. Ana a mai beneficiat de alte trei mingi de meci (la 6-4, 6-5 și 7-6), dar le-a irosit și pe acestea. Apoi, Zhang a ajuns și ea în situația de a închide meciul, la 8-7, dar nu a avut câștig de cauză.

Suspansul a continuat, iar Ana a mai ratat alte două șanse, înainte de a fructifica cea de-a opta (!) minge de meci. A fost 12-10 pentru româncă în tie-break.

În ultimul tur al calificărilor, Ana Bogdan va da piept cu Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 113 WTA).

Citeşte şi: Mai greu decât se așteptau. SCMU Craiova a trecut în patru seturi de Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS