11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPatricia Ţig, în formă maximă. Românca s-a calificat în semifinale la Hua Hin

Patricia Ţig, în formă maximă. Românca s-a calificat în semifinale la Hua Hin

Jucătoarea româncă de tenis Patricia Ţig s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda). Aceasta a trecut de chinezoaica Saisai Zheng, a patra favorită, cu scorul de 6-4, 6-2, la capătul unui meci aproape perfect.

Ţig (25 ani, 105 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 40 de minute. Românca a comis 7 duble greşeli în această partidă.

Patricia, finalistă anul trecut la Bucureşti, a fost condusă în primul set cu 3-1 şi 4-2, dar a reuşit să se impună cu 6-4, după patru ghemuri consecutive. În actul secund, Ţig a condus cu 2-0, dar a fost egalată la doi. În cele din urmă, aceasta a reuşit o nouă serie de patru ghemuri, care i-au adus şi victoria cu 6-2.

Ţig şi-a asigurat un cec de 11.600 dolari şi 110 puncte WTA.

Adversara româncei din penultimul act va fi poloneza Magda Linette (28 ani, 42 WTA), a cincea favorită, sau chinezoaica Xiyu Wang (18 ani, 134 WTA).

„Sunt foarte fericită că revin în top 100”

Românca a comentat şi revenirea sa în top 100 mondial după acest turneu.

„Sunt foarte fericită că revin în top 100, la doar câteva luni după ce am născut. Mă bucur să împart această bucurie cu soţul şi antrenorul meu”, a declarat Patricia Ţig.

Citeşte şi: Tecău și Rojer, eliminați în sferturile de la Rotterdam

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS