14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / Suntem în semifinale! România și-a câștigat meritat respectul la Euro U19

Handbal / Suntem în semifinale! România și-a câștigat meritat respectul la Euro U19

România U19 s-a calificat fantastic în semifinalele Campionatului European de handbal feminin organizat la Pitești și Mioveni, după o victorie cu Elveția U19, scor 41-36. Tricolorele aveau nevoie de o victorie, un egal, chiar și o înfrângere la cel mult 6 goluri pentru a obține biletul pentru „careul de ași“, iar acest lucru a fost realizat după multă muncă și dorință de performanță.

Româncele au avut o primă repriză ceva mai timorată, în care au mers de la egal la egal cu o națională a Elveției care nu a speriat la acest EURO. Adversarele și-au jucat și ele șansa de a merge mai departe, ce-i drept una mică, și până la urmă se pare că au dat totul în partea întâi a meciului. Au condus la maximum două goluri la jumătatea reprizei, dar apoi tricolorele și-au intrat în mână și nu au mai cedat inițiativa. La cabine avantajul României era unul minim, scor 21-20.

În jumătatea secundă avantajul a crescut până la o diferență de 8 goluri pe final. Orice elan al adversarelor a fost anihilat, abia pe final s-au apropiat, dar fără să amenințe rezultatul de pe tabelă. S-a încheiat 41-36, iar hora bucuriei s-a putut vedea, din nou, în sala din Trivale.

România va juca în semifinale cu Ungaria, locul 1 din Grupa 2, Meciul are loc vineri, 14 iulie, de la 19:45. Cealaltă semifinală va opune echipele Portugalia și Danemarca.

Citește și: Ne pregătim de handbal! SCMU Craiova şi-a prezentat lotul pentru noul sezon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS