19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova luptă la Bistriţa pentru un loc mai bun în clasament

SCM Craiova luptă la Bistriţa pentru un loc mai bun în clasament

-

După trei săptămâni de pauză, handbalul feminin românesc revine în prim plan în acest weekend cu o nouă etapă din Liga Naţională. SCM Craiova va avea parte de o partidă extrem de tare în runda a 23-a, pe terenul Bistriţei, iar victoria o poate urca în clasament. Disputa este programată vineri, la ora 16.00.

SCM şi Gloria sunt vecine de clasament, pe locurile 9 şi 10, aşa cum au fost aproape pe tot parcursul campionatului. Diferenţa dintre cele două formaţii este de doar trei puncte în favoarea gazdelor de vineri, dar oltencele pot egala situaţia şi chiar trece în faţă în clasament în cazul succesului. Doar că, misiunea va fi una extrem de complicată, mai ales că cele trei jucătoare de bază, Ana Maria Ţicu, Cristina Zamfir şi Adriana Ţăcălie, nu vor fi apte de joc nici pentru acest meci. Ultimele rezultate ale celor două combatante sunt diametral opuse. Dacă Bistriţa a trecut de Baia Mare, în deplasare şi de Ştiinţa Bucureşti, în propriul fief, SCM Craiova a cedat în Liga Florilor cu Cisnădie, dar şi în Cupă, cu formaţia din Baia Mare.

Problemele de lot continuă

În cadrul unei conferinţe de presă, „secundul“ Costin Dumitrescu a atins mai multe puncte importante petrecute în ultima vreme atât la club, cât şi în handbalul românesc. Acesta a vorbit despre duelul care urmează pentru echipa sa, cu Bistriţa, dar şi despre problemele medicale existente în continuare în cadrul lotului. De asemenea, „Deme“ a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Din şi Dinu, cei doi foşti mari arbitri, acum la conducerea FRH.

„Vineri vom juca la Bistriţa. Va fi un meci greu, împotriva unei echipe puternice, cu un lot bun. Dacă ne uităm în spate, la Bistriţa am făcut meciuri bune şi am obţinut rezultate pe măsură. Acelaşi lucru ne propunem şi de această dată. După o pauză în care am încercat să ne mai oblojim din rănile ăstea adânci şi multe pe care le avem, revenim pregătite de ultimele runde.

Nu ştim exact în ce măsură am reuşit să ne refacem, pentru că cele trei mari absente nu au nicio şansă să revină pe teren prea curând. A apărut, apoi, şi Colac, cu cea de-a 4-a accidentare gravă. Cele mai tinere, care speram să intre 100% la antrenament, încă nu sunt pregătite total de joc. Nu ştiu ce se întâmplă cu Ion şi Mincu. Recuperarea a durat foarte mult şi, chiar dacă participă la antrenamente, ele nu sunt 100% pregătite de joc“, a spus Costin Dumitrescu.

Obiectiv: Şase puncte-n patru meciuri!

Pentru SCM vor urma în ultimele trei runde dueluri cu Brăila şi Slatina pe teren propriu şi cu Rapid în deplasare. Clubul din Bănie şi-a propus cel puţin 6 puncte din aceste dispute şi se va pune accent pe jocurile din Sala Polivalentă.

„Obligatorii sunt cele două victorii de acasă, cu Brăila şi Slatina, dar eu spun că putem forţa şi la Bistriţa, acum. La Rapid va fi greu, aproape imposibil, pentru că ei nu-şi permit niciun pas greşit. Cele şase puncte de la meciurile de acasă sper din suflet să ni le adjudecăm. Ca la orice final de campionat, jucătoarele sunt obosite, rodate şi de aceea este loc de surprize în ultimele etape. Nu putem spune că nu avem presiune acum, după ce ne-am cam liniştit în privinţa retrogradării. Nici măcar la amicale nu poţi sta relaxat, pentru că trebuie să-i arăţi antrenorului valoare, dar şi publicului. Psihologic, jucătoarele s-ar putea să fie un pic mai eliberate, dar sunt convins că fiecare îşi propune să performeze pe plan personal“, a adăugat „Deme“.

Speranţă la mai bine odată cu schimbările din FRH

Schimbările de la Federaţia Română de Handbal, de săptămâna trecută, l-au încântat pe Costin Dumitrescu, care s-a bucurat de reuşitele lui Din şi Dinu. Acesta a mărturisit, totodată, că vor fi aşteptări de la handbalul românesc chiar din perioada imediat următoare.

„Aşteptăm să se încheie acest campionat şi să schimbăm puţin această direcţie a roţii. De câţiva ani ne-am confruntat cu probleme şi normal nici performanţe nu au fost. Speranţa tuturor este ca handbalul să se îmbunătăţească odată cu schimbările de la FRH. Pentru aceşti doi oameni care vin la conducerea Federaţiei, foşti mari arbitri, Din şi Dinu, am doar cuvinte de laudă. De câte ori m-au arbitrat ca antrenor nu mi-amintesc nici măcar un meci în care să fi simţit că sunt nedreptăţit. Am încredere mare în ei, dar ideea este să îi „ţină bretelele“, pentru că nu este un lucru uşor să mişti o federaţie. Speranţele şi aşteptările sunt mari, asta este cert“, a încheiat „secundul“ Craiovei.

Citeşte şi: CJ Gorj a decis să susțină financiar echipa de handbal din Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Craiovenii de la periferie“înoată” pe străzi. La fiecare ploaie...

Atunci când plouă, străzile de la periferia Craiovei devin...

ȘTIRI GdS