17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalCostin Dumitrescu, încântat de echipă şi de rezultatul final

Costin Dumitrescu, încântat de echipă şi de rezultatul final

SCM Craiova a câştigat cu Gloria Buzău, iar Costin Dumitrescu şi Carmen Şelaru s-au arătat încântaţi de joc şi de reuşita de miercuri seară.

„O partidă grea, aşa cum ne aşteptam, cu încărcătură emoţională şi nu numai. Buzăul are o echipă redutabilă, chiar dacă au şi ceva probleme de lot. Şi noi suferim pe mai multe posturi, dar vreau să remarc întreaga echipă de la început până la final. Cristina Zamfir Burcea a jucat extraordinar pe ambele faze, Carmen Şelaru şi Nicoleta Tudorică au făcut o defensivă foarte bună, iar de Dzhukeva nu mai avem ce spune. Puteam câştiga un pic mai clar dacă ne concentram şi pe final. Noi ne-am crezut câştigătoare mai devreme decât era cazul, dar e o victorie meritată.

Domnul Burcea a făcut tot ce i-a stat în putere să mobilizeze fetele şi asta s-a întâmplat. Handbalul câteodată depăşeşte limitele regulamentului, dar ne bucurăm că nu sunt accidentări grave. Noi jucăm sâmbătă la Baia Mare, avem o deplasare lungă, apoi în Cupă tot cu ele, dar aici. Imediat va urma partida cu CSM Bucureşti, deci ne aşteaptă patru-cinci meciuri grele. Tot ce ne dorim este să avem jucătoarele în tonus bun şi sănătoase“, a spus Costin Dumitrescu .

„O victorie importantă, muncită şi ne bucurăm că ne-am revenit după meciul de săptămâna trecută. Suntem fericite că am câştigat şi le mulţumim suporterilor pentru sprijin. Am avut şedinţă după partida de la Zalău. Am vorbit despre lucrurile care nu au mers, am încercat să le rezolvăm, şi din câte se vede ne-a ieşit. A fost un meci aşa cum ne aşteptam şi mă bucur că am putut face faţă la un asemenea nivel. Acum ne dorim din tot sufletul să ne întoarcem cu victorie de la Baia Mare“, a punctat şi Carmen Şelaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS