11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova vrea un parcurs lung în Cupă. Primul popas: Odorheiu Secuiesc!

SCM Craiova vrea un parcurs lung în Cupă. Primul popas: Odorheiu Secuiesc!

-

Handbalistele de la SCM Craiova vor debuta în acest weekend în Cupa României, împotriva Odorheiului Secuiesc, în deplasare, iar principala ţintă a oltencelor este calificarea în faza următoare a competiţiei. Duelul este programat sâmbătă, la ora 15.30.

„Secundul“ Craiovei, Costin Dumitrescu, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că SCM se va deplasa la Odorheiu Secuiesc cu un lot format din jucătoare tinere. De asemenea, acesta a anunţat că se fac mari eforturi ca în sezonul următor Craiova să aibă o echipă tare la handbal.

„Vom juca la Odorheiu Secuiesc, în turul al doilea al Cupei României. Din cauza problemelor de lot, cu accidentările şi îmbolnăvirile, am hotărât să facem deplasarea cu cele mai tinere jucătoare. Asta nu înseamnă că nu mergem acolo să câştigăm. Avem cerinţe de la jucătoarele care nu au evoluat foarte mult până acum, dar pentru unele poate vor fi primele minute jucate în acest sezon în tricoul nostru. Celelalte trebuie să confirme, să facă un joc bun care să le aducă un plus pentru partidele următoare. Cupa României este competiţia surprizelor, se poate întâmpla orice, iar noi ne dorim să câştigăm tot ce se poate. Nu ne convine că următorul adversar ar fi Baia Mare, pentru că nu avem nevoie de meciuri tari, dar nu avem nimic de făcut, asta a fost tragerea.

Pe plan medical, încercăm să recuperăm cât mai bine jucătoarele care au probleme, să le aducem într-o formă cât mai bună pentru meciurile ce vor veni. De asemenea, pot să vă spun că se munceşte din greu pentru a aduce aici, pentru sezonul viitor, sportive de calitate, care să ne ajute să performăm. Am adus deja două sportive, dar mai avem două-trei posturi pe care vrem să le acoperim. Anul acesta avem în plan doar să terminăm cât mai bine în clasament şi să nu mai avem probleme de sănătate“, a spus Costin Dumitrescu.

Citeşte şi: Au început pregătirile pentru Final Four-ul Cupei! Vineri se pun în vânzare biletele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS