14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalBurcea a „tunat“ după meciul cu Vâlcea: „Dacă ăsta este handbalul în România, nu mai am nimic de zis

Burcea a „tunat“ după meciul cu Vâlcea: „Dacă ăsta este handbalul în România, nu mai am nimic de zis

SCM Craiova a avut parte de un meci cu de toate, miercuri seară. Vâlcea s-a impus în Bănie, dar mai multe decizii ale arbitrelor luate pe parcursul meciului l-au deranjat teribil pe antrenorul Bogdan Burcea, care, practic, a rămas și fără prea multe cuvinte.

„Noi, ca întotdeauna, ne-am făcut datoria. Ne-am luptat cât am putut! Din păcate, văd aceleași lucruri ca anul trecut, dar nu avem ce face. Dacă ăsta este handbalul în România, eu nu mai am nimic de zis. Păcat de fetele ăstea, care au tras extrem de tare. Păcat că ne rupem mâini, picioare și aș vrea să-i văd (n.r. – arbitrii) și pe ei în situația asta, a noastră, cum ar reacționa. Dar viața e roz“, a spus dezamăgit tehnicianul Craiovei.

„Cu lotul întreg, altfel ar fi stat lucrurile“

Jucătoarea formației alb-albastre, Oana Cîrstea, consideră că dacă lotul era întreg, alta ar fi fost soarta finală a meciului.

„A fost un meci foarte greu, așa cum s-a și văzut. Am luptat cât am putut, având în vedere că am întâlnit o echipă cu multă experiență, iar noi avem problemele pe care le avem. Din păcate, rezultatul nu este în favoarea noastră, dar sperăm să ne revenim și să ducem Craiova acolo unde ar trebui să fie. Sunt multe probleme medicale, iar fetele care s-au mai refăcut nu pot fi 100% în meci. Am avut la un moment dat un salt în meci și sunt sigură că ne-am fi putut menține dacă ne-ar fi ajutat și colegele care sunt accidentate“, a punctat Oana Cîrstea.

Citește și: De la egal la egal, până pe final! SCM Craiova nu a putut să producă surpriza și cu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS