14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSă uităm de Reşiţa şi să ne concentrăm pe Sânnicolau Mare

Să uităm de Reşiţa şi să ne concentrăm pe Sânnicolau Mare

Handbaliştii de la Universitatea Craiova vin după un eşec usturător la Reşiţa, în etapa a doua din Divizia A, Seria C, scor 48-31, iar moralul nu este unul chiar excelent. Chiar şi aşa, băieţii lui Popescu sunt hotărâţi să treacă peste acest rezultat şi să se revanşeze cu o victorie în faţa echipei din Sânnicolau Mare. Disputa va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, în sala „Ion Constantinescu“, din Bănie şi va conta pentru etapa a treia a sezonului.

În precedentele două partide directe de la Craiova, alb-albaştrii s-au impus de fiecare dată. În acest moment, oltenii au o victorie şi un eşec în noul campionat, în timp ce Sânnicolau Mare se află pe locul al doilea, cu două victorii.

Antrenorul grupării din Bănie, Cătălin Popescu, a vorbit pentru GdS despre următorul meci din campionat şi a mărturisit că, în continuare, nu îşi explică ce s-a întâmplat cu băieţii săi la Reşiţa.

„Urmează să disputăm primul meci pe teren propriu din acest sezon şi sperăm să avem parte şi de spectatori după aproape doi ani de zile. Va fi un meci greu, aşa cum au fost toate de până acum cu Sânnicolau Mare şi încercăm să ne pregătim cât mai bine, pentru a nu mai avea parte de surprize neplăcute aşa cum am avut la Reşiţa. În continuare, după atâtea zile trecute de la meciul respectiv, nu am găsit un răspuns logic la ceea ce ni s-a întâmplat. Am luat 48 de goluri, extrem de multe şi cine nu a văzut meciul va crede că asta e diferenţa dintre cele două echipe. De fapt, diferenţa reală a fost cea înregistrată la pauză, de 7-8 goluri.

În ultimele 15 minute am văzut că nu mai avem nicio şansă să întoarcem, aşa că am băgat în teren şi ceilalţi jucători, care au evoluat mai puţin. De asemenea, poarta nu a mers deloc, am ratat excesiv, am dat o grămadă de bări. Imediat după meci am avut o discuţie cu băieţii şi chiar şi a doua zi, la rece şi am ajuns la concluzia că a fost, într-adevăr, o zi nefastă. Nimănui nu i-a ieşit nimic, nimeni nu a excelat. Acum am uitat ce s-a întâmplat, nu ne mai gândim la ce s-a întâmplat la Reşiţa şi o luăm de la zero cu Sânnicolau. Privim cu încredere jocul şi sperăm să obţinem toate punctele“, a spus Cătălin Popescu.

Citeşte şi: Florin Bratu a convocat 25 de jucători la naţionala U21 pentru cantonamentul din Spania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS