15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova a pierdut derbiul cu Vâlcea, dar jocul dă speranțe pentru viitor

SCM Craiova a pierdut derbiul cu Vâlcea, dar jocul dă speranțe pentru viitor

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a pierdut duelul cu SCM Vâlcea, disputat la Bistrița, din prima etapă din returul Ligii Florilor la handbal feminin. A fost o victorie convingătoare a trupei lui Pera dacă ne uităm la scorul final, 26-20, dar meciul a fost mult mai echilibrat decât o spune tabela.

Jocul a fost palpitant și disputat în special în prima parte, când s-a mers cap la cap până spre final. Atunci, formația din Vâlcea a pus o distanță de 2 goluri, iar la pauză au intrat în avantaj, scor 13-11. Repriza a doua a debutat favorabil vâlcencelor, care s-au distanțat pe tabelă după cinci goluri consevutive. Jucătoarele noastre au avut o tresărire de orgoliu, au venit la 3 goluri (20-17), dar neatenția la finalizare și neșansa au făcut ca Vâlcea să controleze finalul partidei și să obțină victoria la 6 goluri diferență.

SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenț – Țicu (5), Zamfir (5), Adespii (4), Colac (2), Savu (2), Șelaru (1), Ion (1), Andrei, Crăciun, Tudorică, Nica, Orșivschi, Gogoșeanu, Cace.

Bogdan Burcea: „Altele sunt așteptările noastre“

Tehnicianul grupării oltene, Bogdan Burcea, a declarat la finalul partidei că își dorește să vadă o cu totul altă față a echipei sale în viitorul apropiat.

„Deocamdată ne bucurăm decât de sănătate și mai puțin de handbal, de disciplină…. Vorbind de sportivele care au experiență (Nica, Țăcălie, Tudorică, Zamfir-Burcea), pot spune că altele sunt așteptările noastre, cu totul altele. Iar cele mici să nu uite că sunt alte 1.000 care așteaptă să fie promovate, să fie băgate în seamă. La nivelul ăsta trebuie să produci, că ești experimentat sau mai puțin experimentat. Noi investim în toată lumea: timp, răbdare ….și eu sunt cam singurul care are răbdare cu toată lumea și cu mine nu prea are răbdare nimeni, ceea ce este și normal. De aceea, am anumite așteptări. Pentru viitor avem și lucruri îmbucurătoare. Ne antrenăm împreună de 2 săptămâni și cred că se vede. Încercăm să încropim un joc atât ofensiv, cât și defensiv și sunt convins că, jucând săptămână de săptămână, vom arăta o altă față în viitorul apropiat“, a spus Bogdan Burcea, pentru SCM.

Alexandra Andrei, una dintre sportivele importante ale Craiovei, consideră că diferența s-a făcut la numărul de erori comise în special în defensivă.

„Diferența s-a făcut în apărare la noi, pentru că am făcut anumite greșeli pe marcajul pivotului, dar și pe anumite greșeli pe atac. Acum suntem în efectiv complet și sper ca în meciurile care urmează, foarte importante pentru noi, să avem un joc mult mai bun și să luăm și punctele puse în joc“, a punctat Alexandra.

Pentru SCM Craiova urmează partida cu CS Mioveni, joi, de la ora 13.15. Apoi, sâmbătă, pe 1 mai, oltencele vor întâlni Gloria Buzău, într-un meci din cadrul etapei a 19-a.

Citește și: Volei / România, învinsă de două ori de Grecia într-un stagiu de pregătire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS