9.8 C
Craiova
vineri, 25 decembrie, 2020
Știri de ultima oră Sport Handbal Ne-am dorit, am luptat, dar nu am câștigat. România, învinsă de Germania la EURO

Ne-am dorit, am luptat, dar nu am câștigat. România, învinsă de Germania la EURO

România a debutat, din păcate, cu un eșec la Campionatul European din Danemarca. Jucătoarele antrenate de Bogdan Burcea au fost învinse, joi seară, de Germania, cu scorul de 22-19, după un meci disputat, în care adversarele s-au aflat aproape în permanență la conducere.

România a început cum nu se putea mai rău Campionatul European. Tricolorele au intrat timorate și nu au reușit să înscrie în primele cinci minute de joc, timp în care adversarele s-au desprins la 4-0. Diferența a tot crescut până la jumătatea primei părți, când brusc sportivele noastre s-au „trezit“ și au început să joace, cu adevărat, un handbal plăcut. Treptat, am reușit să ne apropiem de adversare, chiar și la două goluri (6-8, 8-10, 10-12), dar în cele din urmă la vestiare s-a intrat cu un handicap de trei goluri, 10-13. De menționat lipsa de reacție a căpitanului României, Cristina Neagu, care a greșit mai multe pase și finalizări și a înscris un singur gol.

Schimbare de atitudine, din păcate nu și de scor

În partea a doua, Bogdan Burcea parcă a introdus o altă echipă pe teren. Ambiție, încredere și mult tupeu au avut româncele, care au reușit să egaleze la 14 după doar șase minute din repriza secundă. Defensiva noastră a fost de excepție, nemțoaicele fiind blocate din toate punctele de vedere, iar pe atac ne-am descurcat mai bine decât ne-am fi așteptat.

De la scorul de 15-15 au început cu adevărat emoțiile. Dumanska a făcut o repriză secundă fantastică. Aceasta a parat și două lovituri de la șapte metri consecutive, într-un moment în care România avea două eliminări de două minute. Din păcate, faptul că am jucat aproape patru minute fără două sportive ne-a costat, pentru că Germania a profitat din plin și a reușit să se desprindă din nou la trei goluri, 19-16. Din acel moment, fetele noastre au greșit foarte mult pasele, finalizările, iar victoria i-a revenit, din păcate, Germaniei (22-19).

Decizii sub semnul întrebării

De menționat că arbitrele întâlnirii, surorile Bonaventura, au luat mai multe decizii ciudate exact în momentele în care România se afla pe val. Acestea au acordat mai multe eliminări de două minute în tabăra noastră și le-au ajutat pe nemțoaice să se desprindă în învingătoare.

România: Dumanska, Măzăreanu – Buceschi (3), Popa (1), Dincă (1), Dindiligan, Iuganu (1), Neagu (4), Laslo (3), Ostase (3), Polocoșer, L. Popa, Savu, Seraficeanu (1), Subțirică (2), Țicu. Selecționer: Burcea.

Germania: Behnke, Berger (2), Bolk (4), Eckerle, Grijseels (1), Grossmann, Lauenroth (3), Lott, Maidhof (4), Minevskaja (1), Naidzinavicius (4), Roch, Schulze. Smits (1), Weigel, Zapf (1). Selecționer: Groener.

Reamintim că România s-a impus în ultimele șapte meciuri directe cu Germania, ultimul joc fiind în 2018, la Campionatul European din Franța (29-24 pentru România).

În cel de-al doilea meci al grupei se întâlnesc Norvegia și Polonia, de la ora 21.30.

Pentru România va urma o zi de pauză, pentru ca sâmbătă să dispute al doilea meci de la Campionatul European, cu Polonia. Partida este programată sâmbătă, de la ora 17.00.

Citește și: Să înceapă EURO! Programul meciurilor din prima etapă a grupelor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Primele 10.000 de doze de vaccinuri au ajuns în...

Primele 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19...

ȘTIRI GdS

Primele 10.000 de doze de vaccinuri au ajuns în...

Primele 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 au ajuns vineri în România vineri, în Vama Nădlac 2. Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge...

Au murit de Crăciun după ce o dubă lovită...

Două persoane au murit, în ziua de Crăciun, zdrobite de o dubă care a ajuns pe trotuar după ce a fost lovită de un...

Ionuţ Stroe: „A fost un privilegiu să fiu ministrul...

Ionuţ Stroe a declarat, joi, la predarea mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului, că a fost o perioadă dificilă, intensă şi neobişnuită şi că...

IPS Teodosie a oficiat slujba din prima zi de...

Verificări la Constanța după ce slujba din prima zi de Crăciun a fost oficiată de IPS Teodosie în Catedrala Arhiepiscopală, cu participarea mai multor...

Numărul românilor din străinătate, infectați cu Coronavirus, rămâne neschimbat

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a rămas la 7.044, iar cel al deceselor - la 128, a anunţat, vineri, Grupul...

Arafat, la sosirea primelor doze de vaccin antiCovid în...

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat cu puțin timp în urmă, la sosirea în România a primelor 10.000 de doze de...