20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalAlexandru Dedu: Ne dorim ca toate campionatele noastre să se termine pe teren

Alexandru Dedu: Ne dorim ca toate campionatele noastre să se termine pe teren

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că membrii Consiliului de Administraţie al FRH au votat ca toate meciurile din campionatele interne să se dispute într-o formulă mai restrânsă, astfel încât să se stabilească echipele campioane până la finalul lunii iunie.

Acesta a afirmat însă că există şi posibilitatea ca acest lucru să nu se poată realiza dacă legea nu va permite disputarea meciurilor după încheierea stării de urgenţă.

„Este cea mai importantă decizie a Consiliului de Administraţie şi acesta este laitmotivul şedinţei. Ne dorim ca toate campionatele noastre să se termine pe teren. În momentul acesta, pe datele pe care le avem, legat de starea de urgenţă şi tot ceea ce este oficial, avem acest scenariu. Încercăm să terminăm campionatul într-o formulă mai restrânsă, propusă de federaţie, până la finalul lunii iunie. Nu ştiu programul în amănunt, dar e făcut în aşa fel încât să se termine până la finalul lunii iunie. E vorba de toate competiţiile, masculin, feminin, juniori, tot. Aceasta a fost propunerea federaţiei în funcţie de momentul actual.

Mesajul din spatele acestor decizii este că noi ne dorim să terminăm competiţiile pe teren, în funcţie de ceea ce se întâmplă. Noi nu ne putem opune legii. În funcţie de ce decizii se vor lua, noi ne vom mula. Dar vom crea câte scenarii putem ca să terminăm pe teren. Este clar că există şi posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple, dar noi trebuie să fim pregătiţi. Trebuie ca sportivii să se pregătească, chiar dacă o fac de acasă, iar cluburile să-şi facă datoria. Finanţatorii să ştie că handbalul îşi doreşte să revină pe teren. De asemenea, publicul trebuie să ştie că vrem să avem un campion stabilit pe teren, nu printr-o decizie dintr-un birou”, a declarat Alexandru Dedu.

Prezența spectatorilor la meciuri, sub semnul întrebării

Oficialul FRH a precizat că inclusiv decizia ca meciurile să se dispute cu porţile închise sau nu se va lua în funcţie de autorităţile române.

„Nu știu dacă se va juca cu porţile închise. Şi în Consiliul de Administraţie au fost acelaşi tip de întrebări, dacă, poate… Dacă se va spune că nu putem să jucăm cu spectatori, nu jucăm cu spectatori. Dacă spune că trebuie să fim testaţi anti-coronovirus, testăm, dacă spune că nu putem să jucăm, nu jucăm. Vom face exact ceea ce legea zice că putem face. Dar nu vorbe, ci lucruri reale, în funcţie de momentul respectiv”, a mai spus Dedu.

Federaţia Română de Handbal a sistat toate competiţiile de handbal din România până la ieşirea din starea de urgenţă decretată ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Citește și: FRH returnează un milion de lei din contractul de finanțare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS