Știri de ultima orăSportFotbalȘtefan Baiaram, desemnat jucătorul meciului U Craiova - UTA 4-0

Ștefan Baiaram, desemnat jucătorul meciului U Craiova – UTA 4-0

Ștefan Baiaram traversează o perioadă excelentă la Universitatea Craiova. Intrat pe teren după pauză în partida cu UTA Arad, extrema de 23 de ani a schimbat fața jocului, a înscris un gol și a fost desemnat omul meciului. La final, fotbalistul a vorbit atât despre interesul unor cluburi din străinătate, cât și despre obiectivele alb-albaștrilor în noul sezon.

„A fost un joc destul de greu, mai ales în prima repriză, când ei au stat foarte bine în teren și au avut câteva ocazii. Am arătat că suntem o echipă puternică în repriza secundă. În momentul de față eu mă simt foarte bine, m-am pregătit foarte bine. Am avut multe șanse și meciul trecut, dar mă bucur că astăzi mi-am ajutat echipa.

A mai trecut un an peste mine, sunt mult mai matur acum. Cu siguranță, dacă jocul meu va arăta la fel, o să atrag atenția anumitor echipe. Am învățat să mă focusez doar pe evoluțiile mele din teren. Cu siguranță voi atrage atenția mai multor cluburi. Sună bine orice echipă cu nume și tradiție mare, nu doar Anderlecht, dar momentan sunt aici și mă bucur de fiecare meci la această echipă”, a declarat Ștefan Baiaram, la Prima Sport.

„Vom scoate un rezultat pozitiv cu Levski”

Fotbalistul Universității Craiova și-a îndreptat apoi atenția către următorul obiectiv al echipei, returul cu Levski Sofia din preliminariile Ligii Campionilor. Baiaram este convins că Știința are forța de a obține calificarea și consideră că lotul actual este suficient de valoros pentru a se lupta pe toate fronturile.

„Champions League este cea mai frumoasă competiție. Va fi un meci greu, dar, cum ați văzut, suntem un grup puternic. Vom scoate un rezultat pozitiv și ne vom califica mai departe! În campionat, sunt de părere că avem un lot numeros și foarte bun valoric și că le va fi greu adversarelor să ne învingă”, a afirmat decarul alb-albaștrilor.

Citește și: Carlos Mora și-a anunțat viitorul după U Craiova – UTA 4-0: „Eu asta vreau!”



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS