7.8 C
Craiova
luni, 9 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024

Internaţionalul spaniol Lamine Yamal (FC Barcelona) a fost desemnat câştigătorul trofeului Golden Boy 2024, acordat miercuri de cotidianul italian “Tuttosport” celui mai bun fotbalist sub 21 de ani din ligile europene, informează Agerpres. Premiul vine după ce Yamal a câştigat în acest an titlul european cu naţionala Spaniei. El a fost desemnat şi cel mai bun tânăr jucător al turneului.

“E o mândrie să câştig acest trofeu. E un vis şi sunt foarte bucuros. Mulţumesc ‘Tuttosport’ şi celor care m-au votat. Nu vreau să uit de colegii de echipă şi stafful tehnic al Barcelonei şi al selecţionatei spaniole”, a transmis câştigătorul într-o înregistrare video proiectată la Torino.

În cadrul galei de la Torino, turcul Kenan Yildiz (Juventus) a fost desemnat câştigător al premiului “Golden Boy Web”, pentru care au votat fanii, Michael Kayode (Fiorentina) a câştigat premiul “Golden Boy” pentru Italia.

Trofeul “Golden Girl” a revenit tot unei spaniole, Vicky Lopez (FC Barcelona), iar la categoria rezervată jucătorilor trecuţi de 21 de ani, premiile Golden Woman şi Golden Man au fost acordate spaniolei Aitana Bonmati (FC Batrcelona), respectiv germanului Toni Kroos (Real Madrid), retras după EURO 2024. Trofeul pentru cel mai bun conducător a revenit spaniolului Txiki Begiristain (Manchester City).

Anul trecut, trofeul a revenit englezului Jude Bellingham, mijlocaşul echipei Real Madrid, căruia i-au fost acordate 97% din voturi.

Ceremonia de decernare a premiilor urmează să se desfăşoare pe 16 decembrie, cu o gală care va avea loc tot la Torino, sediul ziarului sportiv italian, la emblematicul Muzeu al Automobilului din acest oraş.

Yamal este al patrulea jucător din LaLiga care câştigă acest premiu în ultimii patru ani şi al treilea de la FC Barcelona care se impune în ultimele patru ediţii, după compatrioţii săi Pedro Gonzalez “Pedri” (2021) şi Pablo Paez Gavira “Gavi” (2022).

Citeşte şi: „Zaibărul a învins Bordeaux-ul“, o nouă carte dedicată Craiovei Maxima

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS