21.2 C
Craiova
joi, 25 iulie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAtanas Trică și-a încheiat aventura la Universitatea Craiova

Atanas Trică și-a încheiat aventura la Universitatea Craiova

Atacantul Atanas Trică, nepotul lui Ilie Balaci, și-a încheiat aventura la Universitatea Craiova. Împrumutat fie la CSA Steaua, fie la CS Tunari, „Ati“, fiul lui Eugen Trică și al Lorenei Balaci, nu a reușit să se impună la Știința. Atanas Trică a anunțat marți seară despărțirea de gruparea olteană.

„Mulțumesc Universitatea Craiova! Am avut norocul și deosebita plăcere să joc pentru acest club pe care îl iubesc de mic copil, un club care a însemnat totul pentru mine și pentru familia mea. Scriu aceste cuvinte cu ochii în lacrimi și totodată nu îmi vine să cred că aventura mea se termină acum și de maniera aceasta. Aș vrea să le mulțumesc tuturor antrenorilor pe care i-am avut, dar în special domnilor Corneliu Papură și Ștefan Florescu, cu care am lucrat la echipa secundă și care m-au ajutat să fiu doi ani golgheterul ‘satelitului’. Nu în ultimul rând aș vrea să le mulțumesc suporterilor, care au fost lângă mine și lângă echipă indiferent de moment. Acești suporteri merită să se mai bucure de campionate și trofee câștigate“, a scris Atanas Trică pe contul său de Facebook.

„Contractul dintre Universitatea Craiova și atacantul Atanas Trică-Balaci a fost reziliat de comun acord, la dorința lui Ati. Asta nu înseamnă că este finalul poveștii dintre Atanas și Știința. În acest punct al carierei sale, considerăm că este vital ca Ati să evolueze în mod constant pentru a-și atinge potențialul și sperăm ca, în viitor, evoluțiile sale să îl impună în primul unsprezece al Științei. Mult succes, Ati!“, se arată într-un comunicat al clubului Universitatea Craiova.

Citește și: Universitatea Craiova a oficializat transferul lui Carlos Mora

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS