16.2 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | Formaţiile doljene au parte de adversare dificile

Liga 3 | Formaţiile doljene au parte de adversare dificile

Runda a 2-a din play-off-ul şi play-out-ul Ligii 3 – seria 7 a programat cele trei formaţii doljene în ziua de vineri.

Astfel, prima echipă care intră în dreptunghiul verde este Universitatea II Craiova. Aceasta o va întâlni de la ora 14.00, pe stadionul „Aripile“, pe Gilortul Târgu Cărbuneşti. Confruntarea va fi arbitrată de Nicolae Breoi (Ploieşti), ajutat de asistenţii Alexandru Iftime (Buftea) şi Florinel Barbu (Giurgiu). Delegat de joc va fi Ioan Bogdan Fulger (Giurgiu), în timp ce observator CCA va fi Elena Mușetoiu (Piteşti).

Tot în play-out şi tot pe „Aripile“, dar de la ora 17.00, va evolua FCU II Craiova contra Voinţei Lupac. Arbitru central va fi Mihail Pandelea (Ploieşti), iar asistenţi Vasile Crețu (Cocorăștii Colț), respectiv Ștefan Niculae (Ploieşti). Delegat de joc a fost numit Laurenţiu Dumitru Nistor (Moreni), în timp ce observator pentru arbitri va fi Corneliu Fecioru (Bucureşti).

În play-off, ACSO Filiaşi are parte de o deplasare grea, în Timiş, pe terenul liderului CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. Meciul de pe stadionul „Emilian Pavel“ este programat de la ora 17.00. CCA l-a desemnat arbitru central pe Cătălin Buşi (Vâlcea). Asistenţi vor fi George Cătălin Urs şi Alexandru Bogdănel, ambii din Oradea. Delegat de joc: Constantin Cristian Tuligă-Ghiţă (Severin), iar observator CCA- Marian Balaci (Severin).
„Întâlnim liderul, o formaţie foarte bună, care ocupă un loc meritat. Suntem o echipă rănită şi trebuie să reacţionăm bine în acest joc. Respectăm adversarul, dar şi noi avem o echipă la fel de bună şi putem oricând să batem pe oricine. Mergem cu speranţe la Ghiroda“, a declarat antrenorul filieşenilor, Victor Naicu.

Liga 3 – seria 7

Play-off, etapa 2:
Vineri, 5 aprilie – ora 17.00: Ghiroda şi Giarmata Vii – ACSO Filiaşi.
Sâmbătă, 6 aprilie – ora 17.00: CSM Deva – Viitorul Şimian.
Clasament: 1. Ghiroda 41 puncte (golaveraj 0-0), 2. Filiaşi 38 (0-4), 3. Şimian 37 (4-0), 4. Deva 35 (0-0).

Play-out, etapa 2:
Vineri, 5 aprilie – ora 14.00: Universitatea II Craiova – Gilortul Târgu Cărbuneşti, ora 17.00: FCU II Craiova – Voinţa Lupac.
Sâmbătă, 6 aprilie – ora 17.00: CSO Turceni – Jiul Petroşani.
Clasament: 1. Universitatea II 31 (3-1), 2. Cărbuneşti 28 (2-1), 3. Lupac 24 (5-1), 4. Jiul 20 (1-5), 5. FCU II 11 (1-2), 6. Turceni 5 (1-3).

Citeşte şi: Cupa României | Nicolo Napoli: „Echipa mea a jucat bine“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS