22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Campionilor | Bayern Munchen şi PSG s-au calificat în sferturi

Liga Campionilor | Bayern Munchen şi PSG s-au calificat în sferturi

Bayern Munchen şi Paris Saint Germain s-au calificat în sferturile Ligii Campionilor, după ce le-au eliminat în optimi pe Lazio, respectiv Real Sociedad.

Bayern Munchen continuă în cea mai prestigioasă competiţie europeană, după ce a învins-o pe Lazio Roma cu scorul de 3-0, marţi seara, pe „Allianz Arena“, în manşa secundă a optimilor de finală. În tur, la Roma, italienii câştigaseră cu 1-0.
Golurile bavarezilor au fost marcate de Harry Kane (’38, ’36) şi Thomas Muller (’66).

Harry Kane a ajuns la 27 de goluri marcate în Champions League. Este al doilea marcator în competiţie între fotbaliştii englezi, după Wayne Rooney (30).

Bayern Munchen: Neuer – Kimmich, de Ligt, Dier, Guerreiro (’78, Davies) – Pavlovic, Goretzka – Sane (’89, Laimer), Muller (’78, Tel), Musiala (’90+1, Gnabry) – Kane. Antrenor: T. Tuchel.

Lazio Roma: Provedel – Marusic, Gila, Romagnoli, Pellegrini – Guendouzi, Vecino (’61, Cataldi), Luis Alberto (’80, Kamada) – Zaccagni (’61, Isaksen), Immobile (’61, Castellanos), Felipe Anderson (’75, Pedro), Felipe Anderson. Antrenor: M. Sarri.

PSG, calificată de Mbappe

La rândul său, Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a trecut de Real Sociedad cu 2-1 (1-0), marţi seară, în deplasare, în manşa secundă a optimilor de finală. În tur, gruparea din Hexagon câştigase cu 2-0. Trei din cele patru goluri ale francezilor din această dublă au fost marcate Kylian Mbappe.

Golurile partidei de pe „San Sebastian“ (39.336 de spectatori) au fost marcate de Merino (’89), pentru basci, respectiv Mbappe (’15, ’56), pentru francezi.

PSG şi-a asigurat prezenţa în primul său sfert de finală în Champions League din 2021 încoace.

Real Sociedad: Remiro – Traore, Zubeldia (’76, Pacheco), Le Normand, Galan – Mendez (’61, Turrientes), Zubimendi, Merino – Kubo, Oyarzabal (’83, Olassagasti), Becker (’61, Barrenetxea). Antrenor: I. Alguacil.

PSG: Donnarumma – Hakimi (’82, Soler), Beraldo, Hernandez, Mendes (’61, Mukiele) – Zaire-Emery, Vitinha, Ruiz (’77, Ugarte) – Dembele (’82, Kolo Muani), Mbappe, Barcola (’46, Lee Kang-In). Antrenor: L. Enrique.

Liga Campionilor

Programul meciurilor rămase de disputat din manşa a doua a optimilor de finală:
Miercuri, 6 martie – ora 22.00: Manchester City – FC Copenhaga (în tur 3-1), Real Madrid – RB Leipzig (1-0).
Marţi, 12 martie – ora 22.00: Arsenal – FC Porto (0-1), Barcelona – Napoli (1-1).
Miercuri, 13 martie – ora 22.00: Atletico Madrid – Inter (0-1), Borussia Dortmund – PSV Eindhoven (1-1).

Citeşte şi: România şi-a aflat adversarele din grupă în preliminariile de la Euro 2025

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS