17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIvaylo Petev: „Un rezultat bun“ / Bogdan Andone: „Nu meritam victoria“

Ivaylo Petev: „Un rezultat bun“ / Bogdan Andone: „Nu meritam victoria“

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Ivaylo Petev, s-a mulțumit cu punctul obținut cu FC Botoșani. Acesta a admis că jocul din prima repriză l-a dezamăgit, dar consideră că în partea secundă alb-albaștrii au controlat jocul și au ratat mult.

Am terminat cu un rezultat bun. În priam repriză am primit două goluri ușoare. Echipa noastră nu a avut o reacție bună. Am pierdut două momente, când cei de la FC Botoșani au dat două goluri. Sunt neferict pentru că luăm la fiecare meci astfel de goluri. Trebuie să reacționăm mai bine.

(n.r. Dacă golul din prelungiri i-a salvat postul la Universitatea Craiova). Locul meu aici nu este o problemă. Cred că am arătat un joc bun“, a spus Ivaylo Petev.

„Rezultatul a fost echitabil“

De partea cealaltă, tehnicianul lui FC Botoșani, Bogdan Andone, a recunoscut că nu se putea obține mai mult, chiar dacă moldovenii au condus cu 2-0.

Am pierdut două puncte. Am avut 2-0, dar până la urmă, rezultatul a fost echitabil. Dacă după meciul de la Arad, am spus că meritam victoria, azi, rezultatul a fost echitabil. Chiar dacă e dureros să iei gol în prelungiri, nu meritam victoria!

Am spus-o, e un campionat foarte echilibrat. Toate echipele se luptă pentru fiecare punct. Dacă ne uităm, multe jocuri se termină la o diferență de un gol. Îi felicit pe băieți pentru dorință, pentru atitudine. Pur și simplu așa a fost să fie. Ținând cont de situația în care suntem, fiecare punct e important.

Am jucat cu o echipă foarte bună. Jucătorii de pe banca lor de rezerve pot juca la orice echipă de Liga 1. Sunt pe bancă Markovic, Koljic, fotbaliști care pot fi titulari la orice echipă din campionat. Au multă calitate, soluții, pot schimba în diferite sisteme.

Un punct este echitabil. Nu pot să spun că sunt fericit pentru că am condus cu 2-0, dar trebuie să mergem înainte și să recuperăm punctele pierdute“, a spus Bogdan Andone.

Citește și: FC Botoșani – „U“ Craiova 2-2 | Alb-albaștrii au câștigat un punct în Moldova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS