20 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | ACSO Filiași pune „tunurile“ pe CSO Turceni

Liga 3 | ACSO Filiași pune „tunurile“ pe CSO Turceni

Cu orgoliul rănit după înfrângerea cu Viitorul Șimian, de la Severin, ACSO Filiași e gata să-și verse supărarea pe CSO Turceni. Meciul cu gorjenii, din etapa 5 a Ligii 3 – seria 7, este programat sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Orășenesc“ și se anunță foarte disputat.

„Întâlnim o echipă nou promovată, pe care am văzut-o în câteva meciuri. Am fost chiar și la jocul lor din baraj. Din ce știu, nu au făcut prea multe schimbări, nu au făcut achiziții multe. I-au luat de la noi pe Rovența și pe Chirițoiu, în rest au mers pe același lot. Nu trebuie să ne culcăm pe ideea că nu au făcut achiziții. S-a văzut că nu există favorită la vreun meci decât pe hârtie, în teren luptele sunt acerbe. Oricine poate să învingă pe oricine. Trebuie să fim concentrați, pentru că nu am început așa cum ne doream. Avem doar patru puncte obținute în patru etape și suntem totuși o echipă cu pretenții, așa cum am avut și în anii trecuți. Cum am ratat participarea în fazele superiore ale Cupei României și ne-a rămas doar campionatul, sperăm să ne redresăm repede și să obținem rezultatele dorite“, a declarat președintele doljenilor, Alin Pîrvuică.

„Poate fi un meci înșelător. Aparent este un meci ușor, dar sunt sigur că vor veni să-și vândă scump pielea. Noi, dacă vom continua evoluțiile din ultimele meciuri, cu siguranță nu vom avea niciun fel de probleme. Nu ne gândim decât la victorie. Avem nevoie de cele trei puncte, pentru că venim după un joc bun, chiar dacă am pierdut, și trebuie îndreptăm lucrurile, să arătăm că a fost un accident nefericit“, a comentat antrenorul Victor Naicu.

Liga 3 – seria 7, etapa 5:

Vineri, 22 septembrie – ora 17.00: Gilortul Târgu Cărbunești – Jiul Petroşani, CSM Deva – Viitorul Şimian, Ghiroda și Giarmata Vii – Universitatea II Craiova.
Sâmbătă, 23 septembrie – ora 17.00: Voinţa Lupac – FCU II, CSO Filiaşi – CSO Turceni.

Clasament: 1. Jiul Petroșani 12 (14-3), 2. CSM Deva 10 (11-3), 3. Viitorul Șimian 7 (9-6). 4. Universitatea II Craiova 6 (12-8), 5. Ghiroda 6 (8-7), 6. ACSO Filiași 4 (5-6), 7. Gilortul 4 (8-11), 8. Voința Lupac 3 (7-10), 9. FCU II 2 (6-16), 10. CSO Turceni 1 (3-13).

Citeşte şi: UEFA ne-a sacţionat după „episodul“ cu Kosovo: o etapă suspendare + amendă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS