25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiviu Ciobotariu: „Am câştigat primul meu trofeu în cariera de antrenor“

Liviu Ciobotariu: „Am câştigat primul meu trofeu în cariera de antrenor“

Tehnicianul echipei Sepsi OSK, Liviu Ciobotariu, a declarat, sâmbătă seară, după victoria cu Farul Constanţa, scor 1-0, din Supercupa României, că aceasta este o zi minunată pentru el. Explicația este simplă: a câştigat primul său trofeu din cariera de antrenor!

„Este o zi minunată pentru mine. Am câştigat primul meu trofeu în cariera de antrenor. Vreau să le mulţumesc jucătorilor pentru că au făcut un joc foarte bun. Chiar le spuneam că am aşteptat atâţia ani şi trebuia să vin la Sepsi să câştig un trofeu. În ultimii doi ani se câştigaseră trei trofee aici, acesta este al patrulea. Aşa că era o presiune pentru mine. Mă simţeam obligat moral să câştigăm. Însă repet: eu fără jucători nu aş fi putut să fac nimic“, a afirmat Liviu Ciobotariu, la Digi Sport.

„Am făcut un joc bun, dar am avut şi şansă, pentru că Farul şi-a creat două-trei situaţii de a marca. În fotbal, când eşti foarte bine organizat, te mai ajută şi şansa. Deci a fost o seară minunată pentru mine, sunt bucuros. Am depăşit cu bine primul meci al sezonului. Important este acum să ne menţinem pe această linie şi să încercăm să repetăm performanţele reuşite de această echipă în trecut. Am început cu dreptul, iar asta este bine şi pentru mine, şi pentru jucători, şi pentru suporteri“, a adăugat el.

„Mizez pe omogenitate“

Antrenorul lui Sepsi a menţionat că următorul obiectiv al său este un parcurs cât mai lung în Conference League.

„Eu am spus de la început că mizez pe omogenitate. Nu am făcut multe schimbări în lot, am adus patru jucători. Acum ne mai dorim unul, dar să vedem, pentru că lista e completă şi ar trebui să renunţăm la altul. Suntem angrenaţi pe mai multe fronturi şi avem nevoie de un lot numeros. Primul obiectiv, Supercupa României, a fost îndeplinit. Acum urmează să încercăm să mergem cât mai mult în Conference League. După aceea vrem să intrăm în play-off, iar acolo să terminăm cât mai sus în clasament“, a explicat Ciobotariu.

Citește și: Farul – Sepsi 0-1. Supercupa României a ajuns la Sf. Gheorghe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS