28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalKosovo - România 0-0 final / Nici rău, nici bine, iar calificarea încă se joacă!

Kosovo – România 0-0 final / Nici rău, nici bine, iar calificarea încă se joacă!

Kosovo și România au remizat, scor 0-0, în runda cu numărul 3 a grupei I de calificare la Campionatul European din 2024. Este un rezultat destul de bun pentru tricolori, având în vedere că echipa gazdă a irosit câteva ocazii mari. Practic ne-am atins scopul în acest duel, pentru că, odată cu această remiză, am cam eliminat șansele gazdelor la calificare.

Prima repriză poate fi considerată drept o luptă în nămol, pe un teren impracticabil! Nici Kosovo și nici România nu au putut să ridice câtuși de puțin nivelul partidei, iar jocul a fost, per total, unul greu de privit, poate chiar hidos! Am avut parte de o primă repriză egală și mai degrabă modestă, fără sclipire, dar în care tricolorii s-au zbătut și au demonstrat că vor. Dar atât!

Ceva mai bine după pauză și cu jocul și cu norocul

Repriza secundă parcă a fost ceva mai animată și au apărut și șuturile pe poartă. Ce-i drept, naționala noastră a trimis primul șut pe poartă abia în minutul 75, prin Sorescu, dar până atunci au existat mari-mari emoții. Olandezul Makkelie și oamenii din camera VAR au făcut mai mult pentru România decât Pușcaș, Man și Coman. În minutul 69, kosovarii au marcat prin Zhegrova, dar a urmat acea intervenție VAR mult așteptată, iar reușita a fost anulată. Am scăpat ca prin urechile acului de un gol care ne-ar fi turnat „plumb în ghete“!

Pe faza ofensivă, România nu a reușit prea multe. S-a mizat pe cartea contraatacului, iar în partea secundă chiar puteam da lovitura de câteva ori, prin incursiunile lui Mihăilă și execuțiile de la distanță ale lui Sorescu. Din punct de vedere defensiv ne-am prezentat foarte bine. Drăgușin și Burcă s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au închis de cele mai multe ori traseele kosovarilor. Per total, rezultatul final este unul bun, dar nu cel mai bun, iar lupta la calificare continuă.

Kosovo: Muric – Vojvoda, Rrahmani, Aliti, Paqarada – Fazliji, Dresevic (73, Kryeziu) – Rashica (46, Zhegrova), Celina, Muslija (83, Topalli) – Muriqi. Selecționer: Giresse.

România: Moldovan – Manea, Drăgușin, Burcă, Camora (23, Sorescu) – Băluță, M. Marin, Stanciu (86, Hagi) – Man (61, Moruțan), Pușcaș (86, Alibec), Coman (61, Mihăilă). Selecționer: Edi Iordănescu.

Pentru România va urma un duel tare, poate cel mai complicat al grupei, pe terenul Elveției. Partida va avea loc luni, 19 iunie, de la ora 21.45. Tot luni, în grupa noastră se vor mai disputa jocurile Israel – Andorra și Belarus – Kosovo.

Citește și: România U17, remiză cu patru goluri în al doilea amical cu Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS