22.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCroaţia a răpus „Portocala Mecanică“ chiar la ea acasă şi merge în finala Ligii Naţiunilor

Croaţia a răpus „Portocala Mecanică“ chiar la ea acasă şi merge în finala Ligii Naţiunilor

Croaţia, medaliată cu bronz la Cupa Mondială 2022, s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor, după ce a învins Olanda cu scorul de 4-2 (0-1, 2-2), după prelungiri, miercuri seară, la Rotterdam, în prima semifinală a competiţiei.

Golurile croaţilor au fost marcate de Andrej Kramaric (55 – penalty), Mario Pasalic (72), Bruno Petkovic (98) şi Luka Modric (116 – penalty), în timp ce pentru gazde au punctat Donyell Malen (34) şi Noa Lang (90+6).

Olanda: Bijlow – Dumfries (Lang, 85), Geertruida, van Dijk (căpitan), N. Ake (Malacia, 106) – Frenkie de Jong, Wieffer (Wijnaldum, 75) – Koopmeiners – Malen (Bergwijn, 75), Gakpo (de Roon, 106), Xavi Simons (Weghorst, 64). Selecţioner: Ronald Koeman.

Croaţia: Livakovic – Juranovic (Stanisic, 78), Sutalo (B. Petkovic 91), Vida, Perisic – Kovacic (Majer, 85), Brozovic, Modric (căpitan; B. Barisic 119) – Pasalic, Kramaric (Erlic, 90), Ivanusec (Vlasic, 78). Selecţioner: Zlatko Dalic.

Arbitri: Istvan Kovacs, Vasile Florin Marinescu, Ovidiu Artene (toţi din România); al patrulea oficial: Halil Umut Meler (Turcia).

Joi seară, de la ora 21:45 (ora României), Spania va înfrunta Italia, la Enschede, în cea de-a doua semifinală.

Citeşte şi: Real Madrid şi Borussia Dortmund au anunţat transferul lui Jude Bellingham

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS