21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFCSB – „U“ Craiova 1-2 | Alb-albaștrii au câștigat Supercupa de Tineret

FCSB – „U“ Craiova 1-2 | Alb-albaștrii au câștigat Supercupa de Tineret

Universitatea Craiova a câștigat Supercupa de Tineret, după ce s-a impus sâmbătă, pe stadionul „Steaua“ din Capitală, cu scorul de 2-1, în fața formației FCSB.

Alb-albaștrii au făcut un meci excelent, dominând în mare parte ostilitățile. Craiovenii, campionii României în acest an la Liga de Tineret, au deschis scorul prin Dragoș Popa (’21, 0-1). Acesta a reluat sub transversală, de la 7 metri, o centrală venită de pe stânga, după un contraatac.

„Leuții“ lui Ștefan Florescu au mai avut trei bare în prima parte, dintre care două în aceeași fază (’43). De remarcat și două parade salvatoare ale portarului Științei, Rafael Vlăsceanu.

La reluare, alb-albaștrii nu au început prea bine și au fost taxați de Toma (’55, 1-1).

Robert Tamaș a readus-o pe Știința în avantaj. Acesta a reluat din fața porții o minge respinsă de portar în față, după un șut al lui Rareș Tomșa (’69, 1-2).

De menționat că FCSB a încheiat meciul în 10 oameni, după ce Tamași a văzut cel de-al doilea cartonaș gașben în minutul 90+3.

FCSB:

Alexandru Maxim – George Gogescu, Victor Stancovici, Ștefan Moraru (’77, Vlad Tudor), Luca Manolache (’52, Mihai Toma), Matei Tănasă, David Popa (’46, Laurențiu Vlăsceanu), Sebastian Radu, Daniel Corniciuc (’83, Carol Pătrașcu), Luca Ciobanu (’77, Marian Pruteanu), Răzvan Tamași.
Rezerve neutilizate: David Poptean – Mario Geană, Ștefan Coman, Gyuri Bodor.
Antrenor: Lucian Mezei.

Universitatea Craiova:

Rafael Vlăsceanu – Denis Dragu (’57, Cosmin Raicovici), Bogdan Brășfăleanu, Ionuț Mitrache, David Sala (’75, Adelin Dumitru), Robert Lăpădătescu, Frederico Cîrpici (’57, Rareș Tomșa), Robert Tamaș, Claudio Mocanu (’46, Sebastian Nețoiu), Dragoș Popa, David Barbu (’57, Alberto Călin).
Rezerve neutilizate: Matei Goga – Alexandru Melniciuc, Ionuț Olaru, Eduard Domnu.
Antrenor: Ștefan Florescu.

Citește și: Liga Campionilor | UEFA a „spălat“ arbitrul finalei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS