23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalJuraj Badelj, încântat după debutul la Universitatea Craiova

Juraj Badelj, încântat după debutul la Universitatea Craiova

-

Croatul Juraj Badelj a avut parte de un debut la Universitatea Craiova mult mai rapid decât s-ar fi aşteptat. Fundaşul de 19 ani a fost integralist în defensiva Ştiinţei în meciul de miercuri seară, câştigat cu 1-0 în faţa echipei FC Argeş. La finalul jocului, Badelj s-a arătat încântat de prima experienţă în faţa publicului din Bănie.

„A fost o atmosferă minunată, un alt nivel pentru mine. Bineînţeles că am avut emoţii. Mă simt minunat aici, este o experienţă frumoasă pentru mine. Mă străduiesc să-mi fac treaba cât mai bine. Dau totul pe teren şi vom vedea cât de bine mă voi prezenta din sezonul viitor. Nu ştiu dacă voi fi titular şi în meciul următor sau dacă voi prinde doar lotul mare. Colegii m-au primit bine, au grijă de mine pentru că sunt tânăr şi îmi place atmosfera din lot. Nu mă aşteptam să joc atât de repede, pentru că aici sunt jucători cu experienţă, cu fizic bun. Voi lua totul pas cu pas şi sper să joc des. Nu ştiu care sunt atuurile mele. Unul ar fi fizicul. Am şi slăbiciuni în joc, dar sper să le elimin“, a spus croatul, fiind convins că sunt şanse de titlu: „Sigur că sunt şanse la titlu, urmează play-off-ul şi se poate întâmpla orice acolo“.

„Îmi plac oamenii, sunt cumsecade“

Întrebat despre oraşul Craiova, Juraj Badelj a afirmat că nu s-a aventurat prea mult prin Bănie, dar ce a vizitat până acum i-a plăcut: „Despre oraş nu pot spune prea multe, pentru că am stat mai mult în apartament. Dar ce am reuşit să văd până acum mi-a plăcut, e frumos. Îmi plac oamenii, sunt cumsecade. Îmi vorbesc frumos şi îmi place. Am mâncat de toate până acum, dar nu ştiu care au fost mâncărurile româneşti“.

Pus să aleagă cine a fost jucătorul mai bun, Luka Modric sau Gică Hagi, Juraj Badelj nu a ezitat: „Modric! Am auzit de Hagi, dar pentru mine Modric este cel mai bun. De Craiova Maxima nu am auzit, din păcate“.

Citeşte şi: „U“ Craiova – FC Argeș 1-0 | Concluziile antrenorilor Schumacher și Neagoe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cum va fi vremea de 1 Mai și de...

Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât...

ȘTIRI GdS