10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa României | Mirel Rădoi, precaut înaintea meciului cu Ocna Mureş (VIDEO)

Cupa României | Mirel Rădoi, precaut înaintea meciului cu Ocna Mureş (VIDEO)

-

Universitatea Craiova a reuşit cinci victorii consecutive şi o ţinteşte pe cea de-a şasea. Alb-albaştrii vor evolua miercuri, de la ora 17.00, pe stadionul „Minaur“ din Zlatna, împotriva formaţiei CS Ocna Mureș, penultima clasată din Liga 3, seria 9. Partida va conta pentru etapa a 2-a din Grupa D a Cupei României, ediția 2022-2023.

„Jucătorii au înțeles mesajul“

Antrenorul Ştiinţei, Mirel Rădoi, nu priveşte cu superioritate adversarul. El speră ca şi elevii săi să trateze cu maximă concentrare acest duel.

„Dacă ne luăm după ultimele partide disputate în campionat, am putea spune că nu sunt într-o formă foarte bună. Dar am văzut și partida cu Chindia și au avut un joc destul de consistent. Chiar nu arată ca o echipă de Liga 3! Spre norocul nostru jucăm la Zlatna și nu la Ocna Mureș. Din câte am înțeles, și din pozele pe care le-am primit, terenul arată mult mai bine. Va fi o partidă interesantă. E clar că valoarea mai ridicată o avem noi. Sunt sigur că la nivel de determinare, ambiție, vor încerca să echilibreze balanța valorii“, a declarat Mirel tehnicianul „leilor“.

„E clar că încrederea, la nivel de lot, a crescut, dar ce mă bucură mai mult este că jucătorii au înțeles mesajul. Nu este de ajuns ca de la etapă, la etapă să câștigăm și să adunăm puncte. Este foarte important ca în perioada dintre meciuri, indiferent că este de 3 zile sau 6, să ne antrenăm din ce în ce mai mult. Trebuie să adăugăm ceva în plus, ori din punct de vedere mental, ori fizic şi tehnico-tactic. Noi trebuie să le punem la dispoziție din ce în ce mai multe informații, iar ei să aducă măcar 1% în plus de fiecare dată“, a adăugat Mirel Rădoi.

„Până la iarnă va fi o evaluare asupra lotului și asupra jucătorilor“

Strategul Universităţii Craiova se bucură că nu are jucători accidentaţi şi anunţă că în meciul de la Zlatna, cu CS Ocna Mureş, va opera modificări importante. Mirel Rădoi este decis să dea minute jucătorilor care au evoluat mai puţin şi să-i odihnească pe cei care au dus greul în campionat, reamintindu-le că sita va cerne în această perioadă.

„Mari probleme nu avem. În afară de situația lui Elvir… Arlauskis este pe drumul cel bun. Sunt probleme de ordin fizic după ultima partidă, dar medicale nu avem. E clar că vor apărea schimbări în primul unsprezece. Ne gândim și la o schimbare de sistem, nu doar de jucători pentru această partidă din Cupă. Se poate spune și așa (că menajăm jucători – n.r.).

Gândul nostru principal este să dăm minute și celorlalți, pentru a putea avea jucătorii la un nivel de minute și de intensitate fizică la aceeași parametri, nu să menajăm jucătorii. Va fi greu, pentru că sunt partide foarte multe în campionat, iar în Cupă sunt foarte puține. Dar am mai spus-o: fiecare partidă, indiferent de competiție, trebuie tratată serios, pentru că până la iarnă va fi o evaluare asupra lotului și asupra jucătorilor“, punctat Mirel Rădoi.

Disputa CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova va fi arbitrată de Iuliana Elena Demetrescu, din Vâlcea. Aceasta va fi ajutată la cele două linii de Petruța Iugulescu (Buftea) și Mihaela Țepusă (Buzău). Al patrulea oficial va fi Dan Florin Dreve (Cluj). Delegat de joc a fost desemnat Tiberiu Gabor, din Reghin, iar observator CCA va fi Teodora Albon (Cluj).

Vezi ce cote acordă Superbet pentru partida CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova, din etapa a 2-a a Grupei D din Cupa României.

Citeşte şi:

Cupa României | Alex Crețu: „Sunt sigur că nu vom avea un meci ușor“ (VIDEO)
Cupa României | Programul meciurilor din etapa a 2-a

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„Craiova pe Biciclete”, sâmbătă în Parcul Romanescu

Evenimentul "Craiova pe Biciclete" va avea loc pe 27...

ȘTIRI GdS