13.3 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlin Pîrvuică: „Fără muncă nu avem cum să obţinem rezultatele dorite“

Alin Pîrvuică: „Fără muncă nu avem cum să obţinem rezultatele dorite“

Formaţia ACSO Filiaşi a pus stăpânire pe primul loc în seria 7 a Ligii 3 de câteva etape, iar preşedintele Alin Pîrvuică se bucură din plin de ascesniune, mai ales că începutul de campionat nu a fost deloc uşor pentru băieţii lui Victor Naicu.

„Ne este foarte bine aici, sus, în clasament. Nu ne-am propus să terminăm pe primul loc, dar, fiind acolo, ne place şi vrem să rămânem. Înainte mai trăgeam cu ochiul la rezultatele celorlate echipe, dar acum ne uităm numai la noi şi suntem preocupaţi să facem lucrurile cât mai bine. Dacă vrem să rămânem acolo sus trebuie să fim atenţi la rezultatele noastre. După cum aţi văzut, ultimele rezultate au fost foarte bune. La începutul campionatului ne-am mai chinuit, câştigam prin minutul 90, asta pentru că am avut o echipă aproape nouă şi omogenitatea nu apare bătând din palme, cum cred unii. Acum e cu totul altceva, s-au îmbunătăţit relaţiile de joc şi se vede asta în joc şi în rezultate, câştigăm mai lejer şi uneori la diferenţe mari“, a declarat conducătorul doljenilor, pentru GdS.

„Am reuşit să formăm un grup unit, muncitor şi valoros. În primul rând trebuie să prindem play-off-ul, apoi, când se va termina sezonul regular, putem vorbi şi putem face planuri, să vedem dacă se doreşte promovarea şi dacă o putem obţine. Să ajungem acolo şi vom acţiona în perioada de transferuri în funcţie de decizia care va fi“, a mai spus Alin Pîrvuică.

„Tunurile“, îndreptate spre Progresul Ezeriş

ACSO Filiaşi o întâlneşte vineri, de la ora 14.00, pe teren propriu, pe Progresul Ezeriş, iar gândul lui Alin Pîrvuică este, evident, legat de o nouă victorie frumoasă.

„Victoriile aduc victorii şi noi sperăm să o obţinem şi cu Ezeriş, pentru că jucăm în faţa propriilor suporteri. Vrem să le oferim goluri multe, dar nu trebuie să subestimăm adversarul. Victor Naicu şi toţi ceilalţi ştiu că nu trebuie să intre relaxaţi, pentru că întotdeauna echipele mici te pedepsesc. Trebuie să fim concentraţi şi să ne bucurăm abia după fluierul final. Fără muncă nu avem cum să obţinem rezultatele dorite, indiferent ce echipă vom avea în faţă“, a subliniat Alin Pîrvuică.

Fost atacant şi vicepreşedinte al ACSO Filiaşi, Alin Pîrvuică a avansat în acest an, devenind preşedinte în locul lui Florin Spânu, mentorul său.
„Nea Florin (Spînu – n.r.) este mereu lângă noi şi lângă mine. Am învăţat multe de la dânsul. În ceea ce mă priveşte, pot spune că m-am acomodat cu postura de preşedinte. Îmi place că stăm bine în campionat şi am prins gustul victoriilor, la fel ca şi băieţii. Ne facem treaba cât putem de bine cu toţii, începând de la jucători, antrenori şi terminând cu noi, cei din staff-ul administrativ“, a punctat Alin Pîrvuică.

Liga 3 – Seria 7, etapa 11:

Vineri, 4 noiembrie – ora 14.00: Viitorul Pandurii II Târgu Jiu – Voinţa Lupac, ACSO Filiaşi – Progresul Ezeriş, Armata Aurul Brad – Gilortul Târgu Cărbuneşti.
Sâmbătă, 5 noiembrie – ora 14.00: Viitorul Şimian – Jiul Petroşani, Retezatul Hațeg – CSM Deva.

Clasament: 1. Filiaşi 25 (23-12), 2. Deva 24 (28-5 2), 3. Şimian 19 (23-18), 4. Cărbuneşti 19 (15-13), 5. Petroşani 18 (20-6), 6. Lupac 14 (15-13), 7. Târgu Jiu II 8 (14-30), 8. Hațeg 6 (9-17), 9. Ezeriş 5 (9-21), 10. Brad 2 (13-34).

Citeşte şi: „U“ Craiova – ‘U’ Cluj | Mirel Rădoi şi Bogdan Vătăjelu vor victoria şi un joc aplaudat (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS