20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLewandowski: „Suntem în plin proces de reconstrucţie. Necesită timp!“

Lewandowski: „Suntem în plin proces de reconstrucţie. Necesită timp!“

FC Barcelona a ratat optimile Ligii Campionilor, iar în campionatul intern oscilează, deşi şi-a îmbunătăţit serios lotul în vară. Despre situaţia Barcei a vorbit Robert Lewandowski. Atacantul polonez a reamintit că echipa este „în plin proces de reconstrucţie care necesită timp“. „Lewa“ a adăugat că este convins că formaţia azulgrana „va fi din nou cea mai bună“, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Fotbalistul polonez a afirmat că „poticnirile“ cu Bayern Munchen şi Inter Milano în Liga Campionilor vor face ca „echipa să crească cu mulţi tineri, care trebuie să câştige experienţă şi să înveţe să găsească drumul spre victorie“.

„Evident, nu sunt mulţumit. Barcelona ar fi trebuit să fie în optimile Ligii Campionilor, dar înainte de a veni la Barcelona eram conştient că primul sezon ar putea fi mai dur decât ar trebui. Dar suntem în plin proces de reconstrucţie care necesită timp şi trebuie să avem răbdare“, a spus el.

Golgheterul din LaLiga, cu 13 goluri în 12 meciuri, a mai amintit că accidentările din lot după ultima pauză pentru echipele naţionale au făcut ca echipa „azulgrana“ să-şi piardă stabilitatea de care a dat dovadă în primul sezon.

La trei zile de la eşecul suferit în faţa lui Bayern Munchen (0-3), în Liga Campionillor, FC Barcelona a obţinut o victorie nesperată în faţa Valenciei, cu scorul de 1-0. Meciul s-a disputat sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 12-a din LaLiga. Starul polonez Robert Lewandowski i-a salvat pe catalani prin golul înscris în prelungirile jocului (’90+3).

LaLiga, etapa 12:

Vineri, 28 octombrie: Mallorca – Espanyol 1-1.
Sâmbătă, 29 octombrie: Almeria – Celta Vigo 3-1, Cadiz – Atletico Madrid 3-2, Sevilla – Vallecano 0-1, Valencia – Barcelona 0-1.
Duminică, 30 octombrie: Osasuna – Valladolid 2-0, Real Madrid – Girona 1-1, Bilbao – Villarreal 1-0, Real Sociedad – Betis 0-2.
Luni, 31 octombrie – ora 22.00: Elche – Getafe.

Clasament:

Citeşte şi: Alb-albaştrii, bucuroşi că au scăpat cu bine de „teza“ de la Sfântu Gheorghe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS