13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLaszlo Balint, după remiza cu Vllaznia: „Meritam să câştigăm! Plecăm cu prima şansă în retur” (VIDEO)

Laszlo Balint, după remiza cu Vllaznia: „Meritam să câştigăm! Plecăm cu prima şansă în retur” (VIDEO)

-

Universitatea Craiova a remizat, scor 1-1, în Albania, cu FK Vllaznia Shkoder, în prima manşă a turului 2 preliminar al Conference League.

Antrenorul Ştiinţei, Laszlo Balint, consideră că rezultatul final nu a reflectat cele petrecute pe teren.

„Nu suntem satisfăcuţi cu acest rezultat, pentru că am controlat jocul. Am încercat să-l câştigăm, l-am pregătit foarte bine, dar Vllaznia a arătat că are forţă, mai ales când are susţinerea stadionului. Am luat gol pe o nesincronizare şi va trebui să analizez situaţia. Practic ei au avut o singură ocazie şi s-a transformat în gol. După aceea ne-am mai creat câteva ocazii, dar nu am reuşit să întoarcem rezultatul. După aspectul jocului meritam să câştigăm. Cu siguranţă nu am făcut schimbările la trecerea timpului.

Uşor, uşor, creştem. Mă bucur că Raul Silva a intrat bine, chiar dacă am forţat puţin introducerea lui în jocul de astăzi. El şi Valerică Găman au format un cuplu destul de solid. Este adevărat că au avut anumite probleme în repriza a doua, dar în general s-au descurcat bine. Efortul a fost bun, dar este clar că săptămâna viitoare trebuie să ne ridicăm la un nivel mult mai bun”, a declarat tehnicianul Universităţii Craiova.

Nu concepe ratarea calificării

Laszlo Balint priveşte cu optimist manşa secundă cu FK Vllaznia: „În competiţiile europene orice rezultat se poate duce în favoarea oricărei echipe. Până la urmă este un rezultat de egalitate şi consider că plecăm cu prima şansă în retur. Trebuie să abordăm meciul de aşa natură încât să ne facem fericiţi suporterii”.

Întrebat despre transferurile mult dorite de toată lumea, Laszlo Balint a dat speranţe: „În aceste zile am fost focusat pe acest meci, dar, din ce ştiu, discuţiile sunt aproape de concretizare. Rămâne să vedem zilele următoare ce se va întâmpla”.

Citeşte şi: Conference League / Universitatea Craiova – FK Vllaznia, scor 1-1. Se putea obţine mai mult!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Pasajul suprateran din Craiova va fi reabilitat în acest...

Pasajul suprateran din centrul Craiovei va fi reabilitat în...

ȘTIRI GdS