10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGeorge Puşcaş, după ce a ratat cu poarta goală cu Bosnia: „Am simţit că puteam face mai mult“

George Puşcaş, după ce a ratat cu poarta goală cu Bosnia: „Am simţit că puteam face mai mult“

Atacantul echipei naţionale a României, George Puşcaş, a declarat, marţi seara, după eșecul de la Zenica, 0-1 cu Bosnia, din Liga Naţiunilor, în care a ratat cu poarta goală, că a simţit că el şi colegii săi puteau face mai mult în această partidă.

„A decurs altfel jocul acesta faţă de meciul cu Muntenegru. A fost puţin în favoarea noastră. Am avut noi primele ocazii şi am simţit că puteam face mai mult. Din păcate nu a fost aşa. Regret ocaziile din prima repriză, pentru că puteam deschide scorul. Dar ăsta e fotbalul, trebuie să trecem peste. Sper ca următoarele ocazii să ne intre mai repede şi să trecem la conducerea jocului. Acum nu mai avem ce face, trebuie să trecem peste şi să nu renunţăm“, a declarat George Puşcaş, la Digi Sport 1.

„Nu sunt în măsură să spun eu care e problema. Cred că trebuie să fim o echipă şi să dăm toţi ce avem mai bun, fiecare pe postul pe care jucăm. Aşa vor apărea şi rezultatele. Trebuie să trecem cât mai repede peste acest meci. Ăsta e fotbalul, joci din 3 în 3 zile, câştigi sau pierzi, urmează un alt meci şi nu poţi să mergi cu capul plecat“, a adăugat Puşcaş.

Liga B – grupa 3, etapa 2:

Finlanda – Muntenegru 2-0 (Pohjanpalo ’31, ’38)
Bosnia – România 1-0 (Prevljak ’68).

Clasament:
1.Finlanda 4 (3-1)
2.Bosnia 4 (2-1)
3.Muntenegru 3 (2-2)
4.România 0 (0-3)

Etapa viitoare:
Sâmbătă, 11 iunie – ora 21.45: România – Finlanda (stadionul „Giulești“ / Antena 1), Muntenegru – Bosnia.

Citește și: Edi Iordănescu: „Meritam cel puţin un punct cu Bosnia!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS