6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalStefano Pioli, ales cel mai bun antrenor din Serie A

Stefano Pioli, ales cel mai bun antrenor din Serie A

Antrenorul italian al echipei AC Milan, Stefano Pioli, a fost desemnat, duminică, cel mai bun tehnician al anului din Serie A după ce milanezii au câştigat titlul de campioni naţionali la fotbal, informează agenţia EFE, citată de Agerpres. Pioli a fost arhitectul câştigării titlului. Antrenorul de 56 de ani a reuşit să unească vestiarul pentru a forma o trupă câştigătoare, care a ştiut să depăşească cele mai proaste momente şi care nu a ratat ocazia în momentele decisive.

În al treilea său sezon pe banca milanezilor, Pioli a adus trofeul de campioană oraşului Milano, după 11 ani, cu un proiect de vestiar consolidat şi cu mari aşteptări la nivel european.

Mike Maignan, cel mai bun portar

La rândul său, francezul Mike Maignan a fost ales duminică cel mai bun portar al sezonului din Serie A, după ce a devenit campion al Italiei cu gruparea „rossonera“.
Maignan deţine recordul de meciuri fără gol într-un sezon (16), iar de la începutul lui 2022 niciun portar din cele mai mari cinci campionate nu a încheiat mai multe meciuri fără să primească gol (11).
Internaţionalul francez a strălucit în primul său sezon peste hotare, după ce jucase cinci sezoane la echipa franceză Lille alături de portughezul Rafael Leao, actualul său coechipier de la Milan, care a fost ales cel mai bun jucător al sezonului din Serie A.

Croatul Marcelo Brozovic a primit, la rândul său, duminică premiul pentru cel mai bun mijlocaş din Serie A, în care echipa sa, Inter Milano, a încheiat pe locul secund.

Totodată, brazilianul Gleison Bremer (Torino AC) a fost ales cel mai bun fundaş, iar italianul Ciro Immobile, jucătorul lui Lazio, a primit premiul pentru cel mai bun atacant, fiind golgheterul campionatului.

AC Milan, învingătoare duminică la Sassuolo cu 3-0, a cucerit titlul de campioană a Italiei, încheind Serie A cu un avans de două puncte faţă de marea rivală Inter Milano, deţinătoarea titlului, ce a câştigat cu acelaşi scor meciul de acasă cu Sampdoria. În meciul din ultima etapă, a 38-a, AC Milan, cu portarul român Ciprian Tătăruşanu rezervă, a înscris rapid cele trei goluri, prin Oivier Giroud, în minutele 17 şi 32, şi Franck Kessie (36). Veteranul Zlatan Ibrahimovic, 40 de ani, a fost introdus de antrenorul Stefano Pioli în minutul 72.
Vlad Chiricheş a fost rezervă neutilizată la Sassuolo, care a terminat campionatul pe locul 11.

Citeşte şi: AC Milan a trecut de Sassuolo și a devenit noua campioană a Italiei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS